Alimentul care nu trebuie să lipsească din dieta copiilor. Ce beneficii are
Copiii care mănâncă pește cel puţin o dată pe săptămână dorm mai bine şi au rezultate mai bune la şcoală decât cei care nu au acest aliment în meniul lor. Iată la ce concluzii au ajuns cercetătorii!
Cercetarea face legături între omega 3, acizii esenţiali graşi ce se găsesc în majoritatea sortimentelor de peşte, şi îmbunătăţirea inteligenţei şi somnul mai bun.
La studiu au participat 500 de copii chinezi cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, care au fost urmăriţi până la vârsta de 12 ani. Pe parcursul monitorizării, au trebuit să completeze nişte chestionare cu privire la cantitatea de peşte consumată, iar la final au dat un test de inteligenţă şi li s-au testat abilităţile verbale şi non-verbale, scrie realitatea.net.
În urma acestui studiu, cei care au spus că au mâncat pește cel puţin o dată pe săptămână au avut un scor de aproape cinci ori mai mare decât cei care au zis că nu au consumat peşte niciodată sau foarte rar. De asemenea, conform gustare.ro, părinții au fost întrebați despre modul în care dorm micuții iar concluzia cercetătorilor este că cei care au consumat pește au o calitate mai bună a somnului.