Altercaţii la protestul Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei VIDEO
Simpatizanţii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei au ieşit din nou în stradă. Membrii Comitetului acuză Alianţa de guvernare de uzurparea puterii de stat şi cer condamnarea penală a reprezentanţilor actulalei guvernări.
Manifestaţia a debutat cu o altercaţie între simpatizanţii Comitetului şi persoanele care dezaprobă acţiunile lui Iurie Roşca. Aceştia nu au putut împărţi locul de desfăşurare a protestelor.
Protestatarii anti Roşca susţin că deţin autorizaţie lângă Arcul de Triumf, iar simpatizanţii Comitetului şi-au amenajat panourile pe locul acestora. Se pare că nici intervenţia poliţiei nu a putut linişti spiritele.
Membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei au început protestele în ianuarie, după ce Alianţa de guvernare a anunţat că intenţionează să organizeze un nou referendum constituţional. Aceştia au anunţat că protestele vor avea loc până în luna aprilie.