Alunecări de teren în Indonezia. Cinci morţi şi doi răniţi
FOTO: PUBLIKA.MD
Cinci trupuri neînsufleţite au fost recuperate şi alte două persoane au fost rănite în urma unei alunecări de teren care s-a produs în proximitatea unei exploataţii de perle din provincia South Kalimantan din centrul Indoneziei, a anunţat miercuri un reprezentant al agenţiei indoneziene pentru situaţii de urgenţă.
Lucrătorii de pe exploataţia de perle din Sei Pumpung din oraşul Banjarbaru au fost surprinşi de alunecarea de teren, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru situaţii de urgenţă, Sutopo Purwo Nugroho.
Evenimentul s-a produs după ce terenul din zonă, în mare parte alcătuit din pietre şi nisip, a devenit instabil după mai multe zile de ploi torenţiale şi a început să alunece, surprinzându-i pe mineri, a explicat purtătorul de cuvânt, scrie agerpres.ro.
Cinci din şapte mineri au fost îngropaţi sub 15 metri de pământ.
Alunecările de teren au loc frecvent în exploataţiile de perle, iar administraţia locală a avut mai multe tentative de a schimba această situaţie pentru a preveni producerea dezastrelor naturale.