ALVAREZ, NOUL CAMPION MONDIAL. Mexicanul l-a învins la puncte pe Ghenadi Golovkin
Canelo Alvarez a pus capăt supremației lui Ghenadi Golovkin în box. Mexicanul l-a învins pe kazah în cea mai așteptată luptă din cadrul galei desfășurate la Las Vegas.
Alvarez s-a impus la puncte printr-o decizie majoritară a arbitrilor și a obținut centura la categoria mijlocie în versiunile WBA, WBC și IBF.
"Am făcut totul pentru a obține această victorie. Din păcate nu am putut învinge prin knock-out, dar cu ajutorul Domnului am obținut această performanță. Sunt foarte bucuros", a spus boxerul mexican, Canelo Alvarez.
De partea cealaltă, Ghenadi Golovkin a suferit prima înfrângere pe ringul profesionist. Pugilistul kazah a declarat că ar dori să-și ia revanșa în fața lui Alvarez.
"Sunt un luptător și voi continua să mă antrenez. Nu-mi pot aprecia evoluția. Aș vrea să-mi întorc toate centurile. Vom duce tratative și ar fi minunat să aibă loc o a treia luptă", a spus boxerul din Kazahstan, Ghenadi Golovkin.
Cei doi pugilişti s-au mai întâlnit în urmă cu un an şi atunci a fost înregistrată o remiză controversată.
- Primele trageri de luptă pentru tinerii admişi la Academia Militară
- Anvergură fără precedent. Rusia testează pregătirea în caz de război a armatei
- Imagini de groază în Las Vegas. Un individ care a înjunghiat două femei, împuşcat de poliţişti în plină stradă
- Amir Khan vrea să lupte cu legendarul Manny Pacquiao