Am intrat în atenţia specialiştilor în turism din Anglia. Care locuri pitoreşti din Moldova recomandă
În Moldova există locuri desprinse din poveste. Aprecierea îi aparţine portalului britanic de călătorii "Lazy Pinguins", care notează că țara noastră este perfectă pentru escapade de weekend.
Publicația a întocmit un top 10 al destinațiilor care merită vizitate de toată lumea.
Grădina Publică Ştefan cel Mare ocupă primul loc în topul destinațiilor care merită vizitate în țara noastră. Parcul este unul dintre cele mai populare locuri de recreere printre locuitorii Capitalei.
Următoarea destinație de poveste este Mănăstirea Căpriana, unul dintre cele mai vechi lăcașuri sfinte din Moldova. Peisajul și stilul de viața al monahilor constituie principalele argumente pentru vizitarea acestui loc.
Și orașul Tiraspol și-a făcut loc în top. Centrul administrativ al regiunii transnistrene este foarte solicitat în rândul turiștilor, care sunt foarte curioși să vadă cum își duc viața locuitorii din regiunea nerecunoscută.
Cetatea Soroca, desemnată cea mai importantă destinație turistică din Moldova, ocupă locul cinci.
Pentru cei care preferă natura și peisajele pitorești, râul Nistru și afluentul său, Răut, reprezintă destinațiile perfecte.
Iar localitatea Cojuşna este recomandată celor care vor să bea un pahar de vin moldovenesc.
Celor de la "Lazy Pinguins" le-au plăcut, în mod deosebit, orașul Cimișlia. Acesta este situat pe malul râului Cogâlnic, în partea de sud a țării.
Iar Orheiul încheie clasamentul locurilor de poveste. Urbea dispune de 63 monumente istorice, de artă şi arhitectură, dintre care 14 sunt de importanţă naţională.
- Recitaluri de poezie pe Aleea Clasicilor. Limba română, omagiată în Grădina Publică Ştefan cel Mare
- Vrei o VACANŢĂ DE VIS de Crăciun sau Revelion? IATĂ care sunt ofertele agenţiilor de turism (VIDEO)
- Mitropolia cheamă turiştii la biserici şi mănăstiri. Cum vor fi promovate lăcaşurile sfinte din ţară