"Am văzut moartea în ochi!" INFERNUL prin care trec femeile bătute şi agresate de soţi (VIDEO)
Ruşinea, gura lumii, frica, dorinţa de a avea un tată alături de copii le face pe multe femei să suporte ani de zile bătăile din partea partenerilor lor. Chiar dacă suferă şi ele, şi copiii, multe femei nu au curajul să pună capăt relaţiilor cu soţii agresivi. Iar autorităţile din localităţi nu se prea grăbesc să le ajute să scape din infernul în care trăiesc.
Carolina Modârcă s-a ales cu vânătăi chiar în seara de Crăciun. A fost bătută de concubinul său care locuia acasă la ea, în Ghidighici. "Mă bătea cu picioarele, cu mâinile, mi-a luat mersul. Am văzut moartea în ochi", a declarat femeia.
Nu este pentru prima oară când Carolina ajunge într-o asemenea stare.
"Am răbdat pentru că îşi cerea scuze, îmi spunea că mă iubeşte. Odată pe lună primeam câte o bătaie bună. Dar palme îmi trăgea zilnic, era ca mâncarea. Pentru el era ceva normal", a spus Carolina.
S-a adresat de mai multe ori la poliţie, însă, de fiecare dată şi-a retras plângerea. Şi asta deoarece agresorul îi promitea că n-o va mai bate.
"Mâine, poimâne va sta în cărucior după atâtea bătăi. Carolina e vinovată că a răbdat atâta. E foarte vinovată", a precizat mama Carolinei.
"A fost intentat dosar potrivit codului penal. Riscă amendă sau 1 an de puşcărie. Cred că o parte din vină o are şi Carolina, l-a primit la ea acasă", a subliniat şeful postului de poliţie din satul Ghidighici, Sergiu Rădăuţan.
Avocaţii susţin însă că autorităţile sunt obligate să ia atitudine în astfel de situaţii.
"Dosarul nu încetează chiar dacă victima îşi retrage plângerea. Această familie, chiar dacă este în concubinaj, se consideră familie, ea trebuia să fie luată la evidenţă de către organele de drept", a declarat Violeta Gaşiţoi, avocat.
Am mers să vorbim şi cu Vasile. Deşi a acceptat să discute cu noi, acesta a fost cam scump la vorbă.
"Pentru ce să mă simt vinovat. Nu-i ea de vină. E de vină mama ei şi cu sora ei. Niciodată nu le-am convenit lor", a explicat Vasile Bulgaru, concubinul Carolinei.
Cazul Carolinei nu este unic. Situaţia e destul de gravă în toată ţara. Potrivit unui raport Promo-Lex, fiecare a patra femeie din Moldova este victimă a violenţei în familie.
"Este sindromul femeie marcate de violenţă, care încetul cu încetul îşi formează deprinderi de a se afla într-un asemnea mediu. Respectiv deja nici nu îşi mai imaginează o altă situaţie", a specificat decanul Facultăţii de psihologie de la ULIM, Svetlana Rusnac.
Psihologii afirmă că femeile supuse agresiunii în familie ar trebui să uite de stereotipuri şi să anunţe autorităţile despre problemele cu care se confruntă.