Amatorii pescuitului au dat startul Campionatului Naţional de Spinning la peşti răpitori
Competiţie cu undiţa în mână. Amatorii pescuitului au dat, astăzi, startul Campionatului Naţional de Spinning la peşti răpitori. În cadrul primei etape, s-au înscris peste 50 de împătimiţi ai pescuitului din patru ţări. Participanţii s-au mulţumit doar să admire captura, deoarece regulamentul spune că peştele prins trebuie aruncat înapoi în apă.
Prima competiţie a început în această dimineaţă pe digul lacului din satul Suruceni.
Cel mai des, sportivii au prins cu spinningul biban şi şalău. Primul a deschis scorul pescarul din Moldova, Ivan Furaseniuc.
"Este un şalău nu foarte mare. Dar mi-a fost cam greu să îl trag la mal. Credeam că îmi va fi mai uşor".
A avut parte de noroc şi pescarul din Suceava, România, Vasile Jardă. În timp ce alţii nu au acumulat niciun punct, el a prins un biban şi un şalău de dimensiuni medii.
"Este foarte greu, dar concursul este fascinant. Am participat şi anul trecut, mi-a plăcut".
Iar ucraineanul Oleg Kononenko, de doi ani, investeşte bani şi pasiune în acest hobby:
"Această pasiune este aproape ca un drog. Este interesant să-ţi încerci forţele în noi regiuni. Concurenţii sunt prietenoşi. Ne distrăm de minune şi ne simţim bine".
Arbitrul principal al campionatului îi îndeamnă pe pescari să nu aştepte norocul de a prinde peşti mari şi să pună accentul pe profesionalism.
"Chiar dacă reuşesc să prind o ştiucă de cinci kilograme asta nu înseamnă că ajung învingător. Cel care va prinde 18 peşti a câte 100 de grame poate repartiza această captură în mod egal în toate etapele. În acest mod, el va acumul puncte la fiecare competiţie, iar eu - numai în prima, iar în celelalte zero. În aceste condiţii am să pierd", a declarat arbitrul principal, Corneliu Busuioc.
În prima etapă, pescarii au prins 53 de peşti răpitori. Finala campionatului va avea loc mâine.