Ambasada României la Chişinău nu a comentat cazul ataşatului militar prins băut la volan
Reprezentanţii Ambasadei Române de la Chişinău nu au comentat cazul reţinerii diplomatului român, colonelul Danicu Tănasă. Potrivit datelor Poliţiei Rutiere, diplomatul avea o alcoolemie de 0,52 promile în aerul expirat faţă de limita admisibilă de 0.15. Dealtfel, diplomatul a recunoscut şi în faţa camerelor de luat vederi că a consumat alcool.
Solicitat să comenteze circumstanţele în care a fost stopat automobilul diplomatului român, şeful direcţiei Poliţie Rutieră, Sergiu Diaconu, a refuzat să ofere prea multe detalii. El a menţionat că toţi participanţii la trafic sunt egali, iar automobilul cu numere de înmatriculare diplomatice a fost oprit concomitent cu alte câteva zeci de mijloace de transport. Specilaiştii în diplomaţie au criticat cazul, dar consideră că ataşatul militar trebuie sancţionat.
Fostul ambasasdor ONU Alexei Tulbure s-a arătat surprins de faptul că angajaţii Poliţiei Rutiere au oprit maşina cu numere de înmatriculare diplomatice la volanul căreia se afla ataşatul militar.
"Cu ce ocazie a fost oprită această maşină? În practica internaţională ele sunt orpite doar dacă încalcă anumite norme. Nu ştiu dacă "Nopţile Albe" sau "florile verzi" sau "apele gălbui" pot anula prevederile unor convenţii internaţionale. Activitatea diplomatică este legată de multe acţiuni sociale, prânzuri, cine, unde se mănâncă, se bea. În cazul acesta diplomatul trebuia transportat de un şofer. Acest diplomat trebuie să fie mustrat", a declarat Tulbure.
În opinia jurnalistului Mihai Conţiu, autorităţile refuză să comenteze acest caz pentru că vor să îl muşamalizeze. "Se tem ca nu cumva chestia asta să fie politizată. Este o tâmpenie. Asemenea cazuri se soluţionează în ţara de origine a diplomatului. Astfel de incidente am cunoscut destule. Diplomaţii oricum se bucură de imunitate. Lor nu li se întâmplă nimic. De regulă, ei pleacă liniştiţi în ţara de origine şi sunt trecuţi mai în umbră", a menţionat jurnalistul.
Diplomatul român trebuie sancţionat, susţine jurnalistul Sergiu Afanasiu. "Şefilor le este frică de orice cuvânt spus pentru că el poate fi interpretat de şefii de mai sus. Eu am participat la o emisiune Publika TV cu un şef de la CNA care după emisiune îşi ştergea fruntea şi spunea "Doamne de ce mă întreabă pe mine, de ce mă trimit pe mine la televiziune", a menţionat Afanasiu.
Publika.md reaminteşte că un angajat al Ambasadei Române de la Chişinău a fost prins, în această noapte, în stare de ebrietate la volan în cadrul operaţiunii "Nopţile Albe", desfăşurată în Capitală.
- Legea e severă, dar nu pentru toţi: Un angajat SIS, reţinut băut la volan, s-a ales doar cu o amendă
- Locotenent al Poliţiei Rutiere din Ceadîr-Lunga, prins BEAT LA VOLAN în această noapte
- Un angajat al Ambasadei României la Chişinău, prins băut la volan. Diplomatul a recunoscut că a consumat băuturi tari VIDEO FOTO