Ambasadorul american la Kiev le reproşează ucrainenilor că nu introduc sancţiuni contra Rusiei, după exemplul Occidentului
Ambasadorul SUA în Ucraina, Jeffrey Payette, pentru prima dată de la introducerea sancţiunilor împotriva Rusiei de către SUA şi UE, şi-a expirmat nemulţumirea în legătură cu faptul că Ucraina nu a procedat în aceeaşi maneră.
"Nu este cea mai bună situaţie", a comentat diplomatul, citat de publicaţia Argument.
"Este principial important ca deciziile ucrainene în domeniul economiei şi comerţului să nu perturbeze impactul pe care trebuie să-l aibă sancţiunile europene şi americane. Nu este situaţia optimă când companiile ucrainene obţin beneficii comerciale, de vreme ce firmele europene sau americane suportă pierderi în urma susţinerii suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", a spus ambasadorul.
Jeffrey Payette s-a referit şi la caracterul transparent al sancţiunilor: "Este mai bine dacă lista sancţiunilor este publicată în presă, unde fiecare poate să vadă care sunt regulile. Astfel sunt eliminate dubiile faţă de presupuse înţelegeri ascunse".
Publika.md precizează că Ucraina nu a stabilit careva sancţiuni împotriva Rusiei, deşi atât preşedintele, cât şi Executivul ţării vecine au anunţat că elaborează astfel de restricţii, fără a preciza persoanele şi companiile care vor fi vizate.