Ambasadorul Greciei în Brazilia, ucis de amantul soției. Acesta a recunoscut totul
Ambasadorul Greciei în Brazilia ar fi fost ucis la ordinul soției lui și al unui polițist cu care aceasta avea o aventură, potrivit Globo TV care citează surse din poliție. Cadavrul ambasadorului Kyriakos Amiridis a fost descoperit joi seară, după ce diplomatul, în vârstă de 59 de ani, dispăruse de trei zile, scrie Digi24.ro.
Ofițerul de poliție din Rio de Janeiro a mărturisit că l-a ucis pe ambasadorul Greciei în Brazilia, posibil la îndemnul soției diplomatului, cu care agentul avea o relație amoroasă, a anunțat vineri după-amiază Globo TV, care citează surse din poliție.
Potrivit Globo TV, agentul Sergio Moreira, în vârstă de 29 de ani, a mărturisit că l-a ucis pe ambasador luni noapte, la domiciliul acestuia de la Nova Iguaçu.
Poliția și oficialii din domeniul securității de la Rio au refuzat să comenteze informațiile Globo TV. La fel și Ambasada Greciei din Brasilia, iar la Atena, purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că nu are niciun comentariu de făcut, relatează Reuters.
Diplomatul dispăruse de luni, iar soția lui a anunțat miercuri la poliție că este de negăsit. Cei doi au împreună o fată de zece ani.
În cursul zilei de joi a fost găsit un cadavru într-un autovehicul incendiat din Rio de Janeiro și presa a speculat că ar putea fi vorba despre trupul ambasadorului dispărut. Poliția a confirmat pentru Globo TV că este într-adevăr corpul diplomatului.
- A OMORÂT o femeie şi pe fiica ei. Sute de poliţişti şi voluntari, în căutarea unui UCIGAŞ PERICULOS
- Ambasador grec, GĂSIT MORT în Brazilia. Declaraţiile autorităţilor
- "Vreau ca locuitorilor din Odesa să le fie FRICĂ". UCIGAȘUL de la Odesa a fost prins
- Circa 50.000 de baloane au colorat cerul la Sao Paulo
- Soția ambasadorului elen în Bazilia, suspectată că ar fi plănuit UCIDEREA diplomatului
- Ofițer de urmărire penală reținut de CNA. Pentru ce a cerut 600 de euro