Ambasadorul Rusiei în România: Declaraţia lui Rogozin nu reprezintă poziţia oficială a Moscovei
Postarea vicepremierului rus Dmitri Rogozin pe reţelele de socializare, în care ameninţa săptămâna trecută că va zbura data viitoare prin România cu un bombardier, nu reprezintă poziţia oficială a Moscovei. Precizarea a fost făcută de ambasadorul Rusiei în România, Oleg Malghinov, în cadrul unui interviu pentru un post de televiziune din România.
"Am spus acest lucru de multe ori. În conformitate cu legislaţia noastră, toate declaraţiile legate de politica externă sunt făcute de preşedinte, prim-ministru şi ministrul de Externe. Nu sunt utilizator de Twitter sau altceva. Dar înţeleg că această sursă media este puţin prea directă, emoţională", a declarat diplomatul.
Totuşi, oficialul a specificat că decizia autorităţilor române de a interzice accesul avionului în care se afla vicepremierului rus Dmitri Rogozin în spaţiul aerian, nu a fost un gest prietenos şi benefic pentru relaţiile dintre România şi Federaţia Rusă.
Publika.md aminteşte că vicepremierul rus Dmitri Rogozin a acuzat România că ar fi închis, la cererea Statelor Unite, spaţiul său aerian pentru zborul avionului în care a sosit la Chişinău.