Ambuteiaj apocaliptic în Nairobi. Oamenii au petrecut 11 ore pe drumul de la muncă spre casă
Un ambuteiaj de proporții în Nairobi a făcut ca unii dintre locuitorii din capitala Kenyei să petreacă 11 ore pe drumul de la muncă spre casă, unde au ajuns când trebuiau să plece înapoi la serviciu. Alții, mai pragmatici, au tras pe dreapta și au dormit în mașină, pe marginea drumului, scrie BBC, citează digi24.ro.
"E ridicol, ajung acasă la 4 dimineața", după un drum de 11 ore, a scris pe Twitter o avocată, Pauline Otsyula.
Alți șoferi prinși în trafic au spus că au ajuns acasă dimineață, când trebuiau să plece înapoi la muncă.
Poze și clipuri video postate pe rețelele sociale arată șoferi nervoși blocați în trafic vineri dimineață, pe autostrada principală a orașului, Mombasa Road.
Unii dintre ei au parcat pe marginea drumului și s-au culcat în mașină, potrivit unui tweeter.
Anthony Ndiema, specialist în comunicații, a spus că cineva ar avea timp să zboare până la Doha și să muncească două ore până ajunge el acasă.
Un alt șofer prins în trafic, Gerald Ngui, le-a cerut angajatorilor să-și lase oamenii care locuiesc în zonă să lucreze de acasă. "E inuman", a spus el.
Ambuteiajul s-a produs pe o porțiune unde se construiește un nou drum expres, iar lucrurile au fost înrăutățite din cauza unui accident.
Porțiunea de drum cea mai afectată de ambuteiaj face legătura între centrul orașului și suburbiile suprapopulate din estul capitalei.