AMBUTEIAJE ȘI ÎMBULZEALĂ. Impresiile moldovenilor, aflați în febra pregătirilor de Paște
Chişinăul a fost astăzi cuprins de febra pregătirilor pentru sărbători. Lumea s-a călcat în picioare pentru a cumpăra bunătăţi din pieţe, iar apoi şoferii au stat minute bune în ambuteiaje.
Forfotă a fost şi în autogări, unde oamenii s-au grăbit să ajungă la ţară. Iar la frontieră numărul vameşilor şi al poliţiştilor a fost suplimentat, pentru a face faţă fluxului de călători.
De dimineaţă, oamenii s-au înghesuit în pieţe. Cea mai mare agitaţie a fost în halele unde este vândută carnea şi la tarabele cu legume:
"Am venit pentru cumpărături, dar preţurile oricum sunt exagerate ca înainte de Paşte. Am fost două săptămâni înainte şi erau mai ieftine."
"Azi sunt normale preţurile, 60 de lei un kilogram de carne de cârlan, dar a fost mai scump."
După ce şi-au umplut genţile, oamenii s-au îndreptat spre autogări. În preajma Paştelui, numărul călătorilor s-a dublat. Doar din Autogara Nord, vineri au plecat peste 15.000 de pasageri:
"La bunici plec, în vacanţă. Să petrec frumos sărbătorile şi să mă odihnesc."
"E imposibil de dus în zilele acestea că e greu, foarte greu. Lume multă, transport mai puţin."
"Bilet încă nu mi-am luat şi nu ştiu dacă mă duc azi acasă. Mă uit că e foarte multă lume şi nu ştiu precis, dar sper să ajung."
Numărul autobuzelor şi microbuzelor din autogări a fost suplimentat cu peste 250:
"Locuri nu am, biletele-s vândute toate. Nu încap genţile, dar le punem lângă noi, ce să facem?"
Între timp, în cele mai aglomerate zone din Capitală, şoferii au stat în ambuteiaje chiar şi câte o jumătate de oră:
"E un coșmar. Unde nu nimereşti sunt ambuteiaje. E ceva extraordinar."
"De sărbători e greu, foarte greu. Dar ce să îi facem? La sărbători aşa mergem."
Spiritul sărbătorilor pascale și dorul de familii îi aduce acasă şi pe moldovenii din străinătate.
Oamenii vin de la mii de kilometri depărtare ca să-i revadă pe cei dragi de sărbători. Călătorii sunt foarte mulţumiţi că nu stau la coadă în vamă:
"Ne ducem acasă ne aşteaptă toţi, părinţii nepoţii suntem bucuroşi nu avem răbdare să ajungem mai repede. "
"Am mers chiar foarte bine, ceea ce mă bucură. Probabil ceva mai târziu se va mări coada, acum e foarte uşor de ajuns."
Sunt şi turişti care au ales să sărbătorească Paştele în ţara noastră:
"Venim la prietenii noştri, la fraţii noştri de peste Prut, de aici din Moldova. Astăzi mergem la Cricova avem o rezervare la Mănăstire la Căpriana."
Angajații Serviciului Vamal şi cei ai Poliţiei de Frontieră susțin că în această perioadă fluxul de călători este foarte mare.
"Serviciul Vamal a elaborat un plan de acţiuni pentru sărbătorile pascale, în care primul scop a fost micşorarea timpului de trecere a frontierei şi staţionarea cât mai puţină a călătorilor", a precizat şeful punctului de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa, Viorel Plugari.
În săptămâna dinaintea Paştelui, au fost înregistrate aproape 420.000 de traversări ale frontierei de stat, cu 60.000 mai multe decât în perioada similară a anului trecut.
Social
- ANUNŢ IMPORTANT! De sărbători, CFM suplimentează trenurile cu mai multe vagoane
- Forfotă mare în vămi şi pe aeroport! De Paşte, moldovenii se întorc acasă la cei dragi
- Mereu cu gândul acasă. Moldovenii de peste hotare trimit colete cu daruri în ajun de Paște
- Târg de Paște, organizat în incinta Parlamentului. Cu ce cumpărături s-au lăudat deputații
- În avântul pregătirilor de Paște. Bunătățile gătite de gospodine în Joia Mare
- Tot mai mulţi moldoveni se întorc acasă de sărbători. Care este situaţia la Postul Vamal Leuşeni