AMD anunţă a doua generaţie de procesoare Ryzen Threadripper
Expoziţia Computex 2018 anunţă vremuri ciudate pentru industria procesoarelor. Mai întâi, Intel a demonstrat un procesor Core i9 cu 28 de nuclee şi controller de memorie pe hexa-channel, instalat pe o placă de bază cu design nemaiîntâlnit până acum în segmentul desktop. AMD a răspuns provocării anunţând noi procesoare Threadripper, echipate cu până la 32 de nuclee, compatibile însă cu plăcile de bază actuale.
Aşteptată de ceva vreme, a doua generaţie de procesoare Ryzen Threadripper va avea debutul în luna august. Bazate pe nucleul Zen+ (Pinnacle Ridge) realizat folosind procesul de fabricaţie pe 12nm, acestea promit o mai bună eficienţă a consumului de energie, valorificată însă integral pentru creşterea frecvenţelor de funcţionare şi implicit a performanţelor. Însă inginerii AMD nu se opresc aici.
Prinşi în competiţie cu rivalii Intel, aceştia for completa oferta de procesoare cu 8, 12 şi 16 nuclee lansând noi modele mai performante, având 24 şi 32 nuclee de calcul.
Contrar strategiei folosită de Intel, AMD înlesneşte calea pentru upgrade păstrând neschimbat chipsetul X399 şi plăcile de bază cu socket TR4 disponibile deja în magazine. Totuşi, având în vedere consumul de energie estimat la 250W pentru modelul Threadripper cu 32 nuclee, putem aştepta să aflăm de lansarea unor noi revizii pentru plăcile de bază actuale, adaptate cu un circuit VRM care să lase mai multă flexibilitate la aplicarea procedeului de overclocking.
Potrivit listei preliminare cu specificaţii, procesoarele Threadripper 2 cu 32 nuclee de procesare şi suport multithread au o frecvenţă minimă garantată de 3.0 GHz, care însă poate urca la 3.4GHz pentru toate nucleele, dacă sistemul de răcire este suficient de performant. Cu siguranţă, frecvenţa boost la rularea de aplicaţii care folosesc între 1 şi 4 nuclee de procesare va fi mult mai mare, depăşind pragul de 4 GHz.