AMD ieftinește prețul plăcii video Nano cu 150 de dolari, dar tot nu îţi vei putea permite să o cumperi
Fiind, probabil, una din cele mai rentabile plăci grafice în acest moment, AMD Nano oferă performanțe comparabile cu plăcile de top de la Nvidia, GTX 980 și GTX 980Ti, dar în format mini-ITX. Aceasta are, de asemenea, un consum de curent mic datorită memoriei revoluționare HBM plasate direct pe cipul plăcii grafice, scrie playtech.ro.
În vara trecută AMD a revoluționat industria plăcilor grafice când au fost primii care să introducă pe piață noua metodă de organizare a plăcuțelor de memorii video direct pe platforma de siliciu care susține cipul de procesare grafică. Numite memorii HBM (High Bandwidth Memory), acestea sunt în maximă proximitate de nucleul de procesare al plăcilor grafice AMD, rezolvând în acest fel orice probleme legate de latență a transferului de date dinspre memorie către procesor.
Venind de asemenea cu un bit bus imens de 4GB, noile plăci Nano bazate pe chipsetul Fiji oferă performanțe asemănătoare cu GTX 980Ti la un preț mai mic.
Chiar și așa, AMD a anunțat că prețul plăcilor Nano va scădea și mai mult, cu aproximativ 150 de dolari, ajungând la 500 de dolari bucata, față de prețul de 650 de dolari cerut la lansare. Noul preț va face produsul de la AMD mai ieftin chiar și decât GTX 980, lucru care va pune în pericol până și plăcile intermediare de la Nvidia.
În acest fel Nano va depăși în totalitate raportul de performanță/preț cu care vin plăcile de top de la Nvidia, oferind toată puterea de care ai avea nevoie să rulezi cele mai noi jocuri la calitate maximă, fără să ai nevoie să eliberezi destul spațiu în carcasă cât să parchezi o mașină mică.
Acestea sunt vești bune pentru cei care doresc să construiască calculatoare de mărimi reduse cu performanțe excepționale. Poate în acest fel AMD vor fi în stare să devină din nou competitivi în lupta de piață acerbă pe care o duc cu Nvidia.