O renumită bancă elveţiană a recunoscut că a ajutat mai mulţi cetăţeni americani să evite plata impozitelor în ţara lor. Conducerea Credit Suisse a ales să pledeze vinovată şi va plăti Washingtonului o amendă uriaşă de 2,6 miliarde de dolari.
Cazul a fost deschis în 2011, când au fost puşi sub acuzare mai mulţi bancheri care ar fi ajutat clienţi din SUA să evite plăţi fiscale de cel puţin patru miliarde de dolari.
Credit Suisse este cea mai mare dintre 14 bănci elveţiene care sunt supuse unor investigaţii similare.