AMENDĂ USTURĂTOARE sau chiar ÎNCHISOARE pentru şoferii agresivi în trafic
Șoferii care manifestă un comportament agresiv în trafic riscă amenzi de până la 3.000 de lei sau chiar să stea o lună după gratii. Un proiect de lege, care vine să sporească siguranța în trafic a fost votat ieri de Parlament, în lectură finală.
Vizați de noile modificări sunt șoferii care claxonează exagerat, fac manevre periculoase, frânează brusc, amenință sau arată gesturi obscene altor conducători auto în trafic.
"Din cauza conducerii din imprudență, pe parcursul anului 2016, am avut 115 de accidente, dintre care 19 persoane au decedat. La depășirea neregulamentară, iarăși vorbim de 2016, au fost 31 de accidente, soldate cu 6 persoane decedate și 51 traumate", a spus specialistul principal de la secția Supraveghere Transport al INP, Iulian Streinu.
Șoferii agresivi, vor fi amendați cu până la 3.000 şi vor primi 6 puncte de penalizare, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau arest pe un termen de 30 zile.
Mai mult, acestora le va fi retras permisul pe un termen de cel puțin 6 luni.
Conducătorii auto consideră totuși că noua lege e binevenită:
"Ar fi bine chiar să amendeze asemenea șoferi."
"Un prieten a avut de suferit din această cauză. A nimerit în accident, din cauza unui astfel de șofer."
"Foarte stresant, da, și ar trebui ca toți sa fie calmați în trafic și va fi totul în regulă."
"Trebuie să fie conform legii: dacă încalcă- desigur! Iar dacă nu este prins - nu e vinovat."
De asemenea, vor fi sancţionaţi şi motocicliştii care efectuează cascadorii pe drumurile publice, dar şi cei care se deplasează neutorizat în grup. Noile amendamente vor intra în vigoare după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Actualitate
- Şoferii agresivi în trafic VOR FI PEDEPSIŢI! Ce sancţiuni vor fi aplicate
- Maşinile de lux nu te scutesc de lege! Aproape 800 de şoferi auto, SANCŢIONAŢI în acest weekend
- Moldovenii, campioni la încălcarea regulilor de circulaţie! PESTE O MIE DE ŞOFERI, traşi pe dreapta
- Vindea libertatea cu 4.500 de euro. Un avocat din Capitală, REŢINUT pentru trafic de influenţă
- O nemţoaică riscă să facă PUŞCĂRIE dacă va mai continua să fumeze pe balconul ei
- ATENȚIE, ȘOFERI! Amenzi pentru conducătorii auto agresivi