Tema importului de maşini mai vechi de zece ani a născut dispute în Parlament, dar şi între comercianţii de maşini second-hand. Amendamentul care ar fi permis aducerea unor asemenea automobile nu a trecut astăzi de votul deputaţilor. Dar discuţiile continuă.
Subiectul pare a fi unul al disputei, începând de la politicienii până la comercianţi.
În prezent, legislaţia Moldovei permite importul de automobile la mâna a doua, dar nu mai vechi de şapte ani. Propunerea liberalilor de a modifica Codul Vamal a stârnit controverse între membrii AIE, aşa că proiectul trecut de prima lectură s-a împotmolit la următoarea. Amendamentul a întrunit doar 47 din cele 51 de de voturi necesare.