Ameninţările Rusiei, în atenţia NATO. Bogdan Aurescu: E necesară o creştere a prezenţei aliate la Marea Neagră
Ministrul afacerilor externe a participat la o reuniune specială a miniştrilor de externe din ţările membre NATO în care s-au discutat ameninţările generate de Rusia, viitorul relaţiei NATO-Afganistan şi deciziile care urmează a fi adoptate la summitul Alianţei Nord-Atlantice programat pe 14 iunie. Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, cu aceast ocazie, că e nevoie de o creştere a prezenţei aliate la Marea Neagră, informează MAE al României.
„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu s-a referit la procesul de reflecţie NATO 2030 şi decizia care se prefigurează la Summit privind elaborarea unui nou Concept Strategic aliat, apreciind că aceste procese vor oferi Alianţei viziunea strategică necesară creşterii rolului NATO ca alianţă politico-militară”, se arată în comunicatul ministerului român de Externe.
Aurescu a subliniat necesitatea consolidării dimensiunii politice a Alianţei şi a întăririi Alianţei din punct de vedere militar şi a pledat pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, „fiind necesară o creştere a prezenţei aliate la Marea Neagră, în sudul Flancului Estic, dar şi intensificarea sprijinului pentru partenerii NATO, măsuri cu atât mai necesare în contextul actual de securitate din Vecinătatea Estică, marcat de acţiunile recente ale Rusiei în regiune, inclusiv legate de Ucraina, şi pe fondul consolidării sale militare la Marea Neagră, respectiv al sprijinului pentru Belarus”.
În ceea ce priveşte viitorul relaţiei NATO-Afganistan, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa continuării angajamentului politic şi a asistenţei aliate pentru acest stat. De asemenea, a încurajat continuarea eforturilor de stimulare a negocierilor intra-afgane în vederea asigurării unei păci durabile.