Amenzi de până la 25.000 de lei. Cum au reacționat șoferii
Noile amenzi majorate substanţial, care sunt date de astăzi pentru încălcarea regulilor de circulaţie, i-au bucurat pe unii şoferi, însă i-au revoltat pe alţii. În timp ce mulţi conducători auto cred că noile sancţiuni îi vor responsabiliza pe participanţii la trafic, unii au ieşit la protest pentru a-şi arăta nemulţumirea.
De astăzi, şoferii prinși la volan în stare de ebrietate, vor achita o amendă de până la 25.000 de lei, iar pentru depășirea vitezei, vor achita până la 2.500 de lei.
Astfel, autorităţile vor să reducă numărul de accidente rutiere, care se produc la noi în ţară.
Doar anul trecut, în Moldova au fost înregistrate aproape 2.500 de accidente rutiere.
Unii şoferi susţin acţiunile autorităţilor.
"Amenzile sunt cam mari şi asta mă deranjează puţin, însă cumva trebuie de pedepsit, deoarece șoferii noștri sunt nedisciplinați în trafic."
"Poate oleacă s-ar mai disciplina. Asta cred eu. Că cum n-ai da: rubla este rublă și e destul de înțepătoare."
Nemulţumiţi de noile amenzi sunt şoferii din Comrat, care au organizat un protest în oraş.
Nu doar amenzile de circulaţie au fost majorate. Sancţiunile au fost înăsprite şi pentru părinţii, care vor permite copiilor să meargă în localurile de agrement, fără însoţire, după ora 22:00. Amenda în asemenea cazuri va ajunge la 4.500 de lei.
"Înseamnă că el trebuie educat așa ca la timp să învețe, la timp să doarmă, în sală să se antreneze și la timp să se odihnească. Dar dacă umblă toată noaptea prin baruri, rezultat nu o să fie."
Şi patronii care vor oferi salariu în plic vor achita o amendă de până la 75.000 de lei, iar angajaţii care vor accepta astfel de remunerări vor plăti până la 30.000 de lei.
"Important este ca salariul să fie bun, însă în ce mi-l dă, mi-e indiferent."
De astăzi, toate amenzile pentru abaterile contravenţionale vor fi de două ori şi jumătate mai mari. Asta după ce unitatea convențională a crescut de la 20 la 50 de lei.
- Maşina luxoasă nu te scapă de amendă! Ce a păţit proprietarului unui Porsche Panamera
- Şefii care refuză să angajeze persoane cu dizabilităţi vor fi AMENDAŢI. CÂND intră în vigoare PEDEAPSA
- Atenţie, şoferi! Se măresc amenzile rutiere în România
- Vânzătoarea şi proprietarul riscă amendă. Descoperirea făcută de poliţişti la o gheretă din Stăuceni
- PERCHEZIŢII în mai multe centre comerciale din Capitală! Mai multe abateri de la lege, descoperite de FISC
- Biblioteci modernizate în Moldova! Noul proiect de lege va permite crearea unor centre multifuncționale