Amenzile aplicate avocaților lui Ilan Șor, pentru neparticiparea la ședința de judecată, ANULATE
Curtea Supremă de Justiție a decis anularea amenzilor aplicate avocaților lui Ilan Șor, pentru neparticipare la o ședință de judecată. Instanța supremă a confirmat că nu sunt motive pentru aplicarea sancțiunii procedurale.
Decizia a fost luată în urma examinării recursului depus de către avocații Aureliu Colenco, Denis Calaida și Iulian Balan.
Avocații lui Ilan Șor reiterează faptul că decizia Curții de Apel Chișinău de a-i amenda, pentru că nu s-au prezentat la ședința instanței de judecată, este una ilegală, al cărei scop a fost de a continua intimidările la adresa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.
„Considerăm că sancționarea neîntemeiată a avocaților, la ședința de judecată din 19 octombrie 2021, reprezintă o intimidare și o presiune față de avocați, în vederea exercitării apărării „comodă” părții acuzării și instanței de judecată, însă în detrimental liberei exercitări a atribuțiilor noastre profesionale. Aceste lucruri se întâmplă în condițiile în care, considerăm, mersul cauzei în dosarul privindu-l pe Ilan Șor este influențat mai mult de rezonanța publică a cazului decât de justa soluționare a cauzei”, se arată într-un mesaj postat de avocatul Aureliu Colenco, pe pagina sa de Facebook.
Reamintim faptul că ședința de judecată în dosarul lui Ilan Șor, programată pentru 19 octombrie, a fost amânată, din motiv că niciunul dintre cei trei avocați ai liderului Partidului „ȘOR” nu s-au prezentat la ședință.
Prin urmare, completul de judecători, care examinează dosarul lui Ilan Șor, a decis să-i amendeze pe avocații Aureliu Colenco și Denis Calaida cu câte 1 000 de lei, pentru neparticiparea la ședința de judecată. Totodată, magistrații au decis să desemneze și un apărător din oficiu, începând cu următoarea ședință programată în privința dosarului în care este vizat Ilan Șor.
Asta deși apărătorii lui Șor au informat, în prealabil, instanța de judecată că vor lipsi de la ședință, deoarece urmau să participe la o altă ședință de judecată privind prelungirea arestului preventiv a unei persoane.