AMENZILE şi-au spus cuvântul. Magazinele de electrocasnice au ieftinit produsele
Amenzile de săptămâna trecută şi-au spus cuvântul. Reţelele de magazine de electrocasnice, care au fost sancţionate pentru majorarea nejustificată a preţurilor, au ieftinit producţia. Noile preţuri sunt, în medie, cu 40 la sută mai mici faţă de cele afişate în luna februarie.
Preţurile au fost micşorate acum câteva zile. Fără să ştie că sunt filmaţi, unii comercianţi au recunoscut că ieftinirile au avut loc după sancţionile aplicate de Consiliul Concurenţei:
"Au scăzut preţurile evident, după amendare şi nu numai şi până la amendare au scăzut puţin, că într-adevăr trei zile la rând nu am avut vânzări nimic, zero erau vânzările. Nu avea încotro. Şi după asta au mai fost şi amendate, în total cu 5,3 milioane şi preţurile tot se micşorează."
Alţii spun însă că ieftinirile au loc pe fondul aprecierii leului în raport cu principalele valute de referinţă:
"Preţurile variază în funcţie de cursul dolarului. - Doar frigiderele sau şi alte produse s-au ieftinit? – Practic toate produsele s-au ieftinit. – Dar cu cât la sută? – S-au ieftinit. - Trei săptămâni în urmă frigiderul era mai scump. – De ce acum costă 10 mii? – Cu preţul acesta ni l-au dat, cu acesta îl vindem."
"A fost isteria când un laptop , care se putea de cumpărat la 8.000 – 9.000 de lei ajungea la 15 – 17 mii şi acum văd că au mai coborât puţin, nu aş spune că la preţurile iniţiale. Au coborât pentru că au fost sancţionări în domeniu, doar de aia, pentru ca să nu fi fost sancţionări"
"Am auzit la televizor că au fost amendaţi, însă s-a mai coborât puţin dolarul, euro şi posibil că din cauza asta s-au mai coborât şi preţurile."
PUBLIKA.MD aminteşte că, săptămâna trecută, Consiliul Concurenţei a obligat companile "Maximum", "Alina Electronic", "FoxMart" şi "Bomba" să plătească, în termen de 60 de zile, o amendă totală în valoare de 5,3 milioane de lei.
Sancţiunile au fost impuse pentru majorarea concomitentă a prețurilor, fără a o justifica.