Americanii au construit primul GHEPARD-ROBOT. Poate fugi și sări peste obstacole (VIDEO)
Un ghepard robotic instruit pentru a vedea și a sări peste obstacole în alergare a fost conceput și construit de cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) acesta fiind primul robot cu patru picioare care poate alerga și sări în mod autonom peste obstacole, scrie newsoffice.mit.edu, citat de agerpres.ro.
Pentru a obține un salt în alergare, robotul își planifică pașii asemănător unui alergător din specia umană: în timp ce detectează că se apropie un obstacol, estimează înălțimea obiectului și distanța. Robotul estimează cea mai buna poziție pentru a sări și își ajustează pasul pentru a ateriza corect aproape de obstacol, înainte de a exercita suficientă forță pentru a se împinge în "sus" și "peste" obstacol. Bazându-se pe înălțimea obstacolului, robotul aplică apoi o anumită forță pentru a ateriza în siguranță, înainte de reluarea ritmului inițial de alergare.
În experimentele pe o bandă de alergare și pe o pistă interioară, robotul ghepard trece cu succes peste obstacole de până la 45 de centimetri înălțime — mai mult de jumătate din înălțimea proprie a robotului — menținând în același timp o viteza medie de rulare de aproape 8 km pe oră.
"Un salt în alergare este un comportament cu adevărat dinamic", a spus Sangbae Kim, profesor asistent de inginerie mecanică la MIT. "Trebuie gestionat echilibrul și energia, dar și să fim capabili să ne ocupăm de impactul de după aterizare. Robotul nostru este conceput special pentru acele comportamente foarte dinamice", a explicat sursa citată.