Americanii au invadat baschetul din Moldova
În acest sezon, americanii au invadat baschetul moldovenesc! Formaţia Admirals a devenit prima echipă din liga superioară cu un antrenor american, iar campioana în exerciţiu, Donbaschet se poate lăuda cu un jucător din SUA în lot. După a doua etapă a campionatului, cei doi americani au vorbit despre experienţa lor din Moldova.
Michael Grinder a antrenat în trecut echipe mici din SUA şi Palestina, iar în acest sezon, a devenit primul tehnician american din Divizia Naţională. Acesta conduce nou-promovata Admirals Chişinău, echipă finanţată parţial şi susţinută de Ambasada Statelor Unite din Moldova.
"Din punct de vedere profesionist, ca antrenor de baschet, sunt tentat să ajut Moldova să facă următorul pas, să avanseze la un nivel mai înalt, cum ar fi cel din Italia sau Rusia. Cu cât mai mulţi antrenori vor veni din afară, cu atât procesul de dezvoltare va fi mai rapid", a declarat Grinder.
Un alt american din baschetul moldovenesc este Logan Dahms, legitimat ca jucător la Donbaschet. El a ajuns în Moldova în vara acestui an şi va evolua la campioana în exerciţiu cel puţin până la finalul sezonului.
"Înainte să vin aici, am jucat în ligile studenţeşti din SUA, la echipa unei şcoli din statul Georgia. În mai am absolvit şcoala şi am decis să merg peste ocean să joc undeva. Donbaschet a fost echipa care a acceptat să mă plătească. Când au spus că o vor face, eu am acceptat să joc pentru ei. Salariul nu e mare, dar îmi acoperă chiria şi toate cheltuielile", a spus Logan Dahms.
Până acum, cei mai mulţi stranieri din baschetul moldovenesc au reprezentat Ucraina, însă, de-a lungul anilor, au mai fost jucători din Rusia, România sau Belarus care au evoluat în ţara noastră.