Americanii refuză să îl îngroape pe Tamerlan Ţarnaev, acuzat de organizarea atacurile din Boston
Americanii refuză să-l îngroape pe Tamerlan Ţarnaev, tânărul acuzat că a pus la cale atentatele teroriste de la Boston. Corpul neînsufleţit al acestuia este la o casă funerară din Massachusetts, al cărei proprietar încearcă să-i găsească un loc de înmormântare.
"Principalul este că trebuie să îl înmormântăm pe acest bărbat, indiferent de cine este el. În această ţară oamenii sunt înmormântaţi. Nu îmi pasă cine este el", a declarat Peter Stefan proprietarul unei case funerare.
Mai mulţi protestatari s-au adunat în preajma casei funerare. Ei au cerut ca trupul lui Ţarnaev să fie transportat în Rusia.
"Nimeni nu a acceptat înmormântarea lui. Nu ar trebui nici noi să acceptăm. Ceea ce a făcut el nu este corect. Nu ar trebui să mai rămână în America", a spus o persoană.
Unchiul fraţilor Ţarnaev susţine că Tamerlan a crescut în America şi ar trebuie să fie îngropat acolo. Între timp, autorităţile federale au efectuat o nouă percheziţie în apartamentul lui Tamerlan. Anterior, oamenii legii au găsit aici urme de explozibil. Tamerlan Ţarnaev a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, iar fratele lui, Johar, a fost capturat în viaţă. Ambii sunt consideraţi autorii dublului atentat cu bombă în timpul maratonului din Boston, soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi.