Amical de eşec pentru Zimbru. Echipa a pierdut meciul cu CSMS Iaşi, iar mijlocaşul Andrei Jerdev s-a accidentat grav
Zimbru a pierdut ruşinos amicalul cu CSMS Iaşi, cu scorul de 0-5. Elevii lui Serghei Cleşcenco au încasat trei goluri în prima repriză şi două după pauză.
Meciul a fost la un pas să se termine cu o tragedie. Mijlocaşul rus Andrei Jerdev, aflat în probe la Zimbru, s-a accidentat grav la începutul reprizei secunde.
Fotbalistul s-a ales cu o fractură la cot şi a fost transportat la spital. Jerdev a fost unul dintre cei opt fotbalişti aflaţi în probe la Zimbru, care au jucat în partida cu formaţia din Iaşi. Printre ei s-a regăsit şi internaţionalul moldovean Alexandru Onica, care a plecat recent de la Sheriff.
Acesta a fost al treilea amical jucat de Zimbru în actualul intersezon. În primul meci de verificare, "galben-verzii" au învins formaţia rusă Arsenal Tula cu 2-1, iar în al doilea au pierdut în faţa lui Milsami cu 0-3. Următorul amical Zimbru îl va disputa pe 5 iulie, când va întâlni o altă echipă din România - FC Botoşani.