Amicale de lux în această seară
Amicale de lux în această seară în Europa! Ultimele două campioane mondiale, Italia şi Spania se vor duela la Bari, iar Germania va da piept cu Brazilia pe teren propriu. Naţionala României va juca cu San-Marino în locul Argentinei, în timp ce Suedia se va duela cu Ucraina.
Italia şi Spania s-au întâlnit ultima dată în sferturile de finală la Euro-2008, la Viena, când spaniolii s-au impus la loviturile de departajare. Italia nu a mai învins Spania din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1994, scor 2-1.
Încă un amical de lux din această seară este meciul dintre Germania şi Brazilia, care se va desfăşura la Stuttgart, pe Mercedes-Benz-Arena. Confruntarea dintre cele două echipe va fi prima dupa 25 iunie 2005, când Germania a fost învinsă cu 2-3 în semifinala Cupei Confederaţiilor. În cele 20 de întâlniri jucate până acum, Germania nu a bătut Brazilia decât de 3 ori, a pierdut de 12 ori, 5 meciuri terminându-se la egalitate.
Naţionala României, care a fost refuzată de Argentina pentru un amical la inaugurarea noului stadion, Naţional Arena, va juca cu San-Marino pe "Stadio Olimpico", din Serravalle. Tricolorii s-au duelat de doua ori de-a lungul timpului cu San Marino, în preliminariile Campionatului European 1992. A fost 6-0 pe "Stadionul Naţional" şi 3-1 în San Marino.
În timp ce naţionala Moldovei va juca cu Cipru, adversarele ei din preliminariile Campionatului European din 2012 vor juca şi ele meciuri amicale. Astfel, Suedia va evolua în deplasare cu Ucraina, Ungaria va primi vizita naţionalei Islandei. Finlanda va juca la Riga cu Letonia, iar meciul naţionalei Olandei cu Anglia a fost anulat din cauza violenţelor de la Londra.
Sport