Amicale de lux pentru SUA: Aceste meciuri sunt foarte importante în lupta pentru calificare
Momentul adevărului pentru Jurgen Klinsmann. Selecţionerul Statelor Unite a decis să-şi testeze elevii în amicale cu Belgia şi Germania. "Aceste meciuri sunt foarte importante în lupta pentru calificare", a declarat Klinsmann care a avut un debut prost în preliminariile Mondialului Brazilian.
După un start dezamăgitor în campania preliminară pentru Mondialul din 2014, selecţionerul Statelor Unite, Jurgen Klinsmann, speră ca echipa lui să-şi revină. SUA va juca două partide amicale cu Belgia şi Germania, iar pe 7 iunie va întâlni Jamaica în preliminarii.
"A venit momentul adevărului pentru noi. După Belgia va veni una din cele mai bune echipe din lume - Germania. Aceste meciuri vor arăta valoarea noastră şi vor avea un impact în lupta pentru calificare. În următoarele meciuri trebuie să luăm punctele necesare pentru a ne asigura calificarea la turneul din Brazilia. Vine o perioadă tensionată", a declarat acesta.
Klinsmann a antrenat naţionala Germaniei între anii 2004-2006. Germanul conduce selecţionata Statelor Unite din 2011, iar în campania preliminară pentru turneul final din Brazilia a reuşit să obţină o victorie, un egal şi o înfrângere în trei meciuri jucate.