Amicale tari în Europa! Ce meciuri se vor disputa astăzi
România va întâlni, astăzi, reprezentativa Belgiei în cadrul unui amical, programat pe Arena Naţională. Chiar dacă belgienii sunt într-o formă de invidiat, Victor Piţurcă speră ca elevii săi să obţină un rezultat bun. Un meci de foc se va disputa pe Amsterdam Arena, unde "Portocala Mecanică" va întâlni Germania. Franţa va juca tot astăzi, cu Italia, iar Spania cu Panama.
Deşi naţionala României se află în formă bună, adversara "tricolorilor" lui Piţurcă se anunţă o formaţie foarte puternică. Selecţionerul Belgiei, Marc Wilmots dispune de un lot de jucători destul de valoros, care, conform site-ului transfermarkt.de, îl depăşeşte pe cel al Olandei sau Portugaliei. Belgienii sunt liderii grupei A în Preliminariile Mondialului din 2014.
"Din punctul meu de vedere, am şi spus-o după meciul pe care l-am disputat în Belgia, că o să aibă un cuvânt de spus în fotbalul mondial şi se vede în această campanie că merg foarte bine", a declarat Victor Piţurcă, selecţioner România.
Franţa, care este într-o grupă cu Spania în aceste calificări, va juca o partidă amicală în compania Italiei.
"Echipa mea are nevoie de consolidare pentru a obţine performanţe şi rezultate precum Spania, atunci cred că va fi un parcurs bun", a menţionat Didier Dechamps, selecţioner naţionala Franţei.
Derby-ul serii în Europa se va juca la Amsterdam, unde Olanda va înfrunta Germania. Adversarele Moldovei din preliminariile Mondialului din 2014, Anglia şi Ucraina, vor juca cu Suedia şi, respectiv, Bulgaria. Doar reprezentativele Muntenegrului şi statului San Marino vor juca în faza grupelor pentru mondialul brazilian.