Amintiri, băutură şi distracţie! Foşti colegi de clasă au rupt ringul de dans în mai multe cluburi de noapte (VIDEO)
Amintirile anilor de şcoală i-au reunit pe cei care au învăţat cândva împreună. Ieri, şcolile şi liceele din ţară şi-au deschis uşile pentru absolvenţi. După care, foştii colegi s-au distrat în cluburi de noapte, unde au închinat câte un pahar de tărie şi au încins atmosfera.
Chiar dacă şi-au revăzut colegii, cei mai mulţi susţin că le este dor de şcoală şi de profesori. Aceştia le-au dat şi câteva sfaturi celor care încă învaţă.
"Astăzi e întâlnirea cu absolvenţii. Le doresc, în primul rând, să aibă încredere în ei, iar mai apoi, să-şi pună un scop în viaţă şi să-l atingă. Le mulţumesc profesorilor, îndeosebi doamnei Ala Borisovna", a declarat un tânăr.
"Important e să înveţe, să meargă înainte. Dacă au o minte ageră, vor avea un viitor bun", a spus un alt tânăr.
Administratorii cluburilor susţin că pentru această noapte, multe persoane au rezervat din timp o masă.
"Astăzi am avut multe rezervări de la studenţi care au absolvit. Au fost rezervate aproximativ zece mese. Oferte mari nu am avut. Am servit fiecare companie, simbolic, cu o şampanie", a declarat Vitalie Gandrabura, administratorul unui club de noapte.
Cei care au rezervat o masă au trebuie să consume mâncare şi băutură de cel puţin 1.000 de lei.