Amintiri din copilăria politicienilor. Ce fel de elevi au fost Leancă, Timofti şi Voronin VIDEO
Ultimul clopoţel este un eveniment important şi pentru politicieni. Demnitarii s-au grăbit şi în acest an la festivităţile organizate în şcoli, unde şi-au depănat amintirile din perioada în care erau şcolari. A fost o ocazie de a afla că premierul Iurie Leancă a fost un elev bun, iar liderul PCRM, Vladimir Voronin, avea probleme la capitolul disciplină.
Liderul comuniştilor a participat la ultimul clopoţel la Liceul "Natalia Gheorghiu" din Capitală.
"Am fost exclus din şcoală de câteva ori. Am avut probleme serioase la capitolul disciplinei. Cu studiile mergea normal, super. Dar cu disciplina – eram lider din clasa întâi", a mărturisit Vladimir Voronin.
Premierul Iurie Leancă a ales Liceul "Gheorghe Asachi" din Capitală.
"Chiar după atâţi ani, îmi aduc aminte ce am trăit atunci, ce sentimente am trăit, eram pierdut, fiindcă începea o altă etapă din viaţă. Am fost un elev bun. Tatăl meu e pedagog şi a avut tot timpul grijă să ştiu exact ce înseamnă cartea în viaţă", a relatat Iurie Leancă.
Totuşi, se pare că cele mai multe emoţii l-au, încercat în această zi, pe preşedintele Nicolae Timofti. El a oferit, prin decret prezidenţial, ordinul de onoare Liceului "Mihai Eminescu" din municipiul Bălţi. La ceremonia ultimului sunet de clopoţel de la această instituţie, preşedintele a intonat imnul ţări.
Pentru sute de mii de elevi din toată ţara a răsunat, astăzi, ultimul sunet de clopoţel.
Politică