Fiecare are povestea lui, mai mult sau mai puţin, remarcabilă. Pe toţi îi leagă, însă, ororile războiului. Vorbim despre veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. Cu pieptul plin de decoraţii au venit nerăbdători la memorialul "Eternitate", unde au depus flori la mormintele ostaşilor şi au depănat amintiri.

Eugenia Pancişchina a fost infirmieră pe front. Acum, bătrâna retrăieşte fiecare clipă de groază din acele vremuri. Teama că nu va mai apuca sfârşitul războiului a marcat-o pe viaţă.

"Răniţii erau aduşi în câte două-trei vagoane. Eram calmă, poate de aceea că aveam doar 18 ani. Dar acum mi s-au întors toate lacrimile din toţi anii de atunci", a spus Eugenia Pancişchina.

Forţa care i-a permis să treacă prin toate ororile războiului o ajută acum să poarte cu demnitate sacoul îngrelat de medalii şi să marcheze, în fiecare an, obligatoriu, ziua care i-a adus pacea. Şi pentru veteranul Gheorghe Paruli amintirile din război sunt vii şi acum.

"Îmi amintesc totul, de parcă ieri am fost pe front. Trebuie să fim tari. Să mergem înainte, doar înainte", a menţionat Gheorghe Paruli.

Lui Dumitru Zubaci, războiul i-a furat copilăria şi tatăl, căruia i-a dedicat o poezie.  În Moldova au mai rămas aproximativ 3000 de veterani, dintre care peste 500 sunt invalizi.