AMN decide modul de participare la alegerile locale
Consiliul Naţional Politic al Alianţei Moldova Noastră s-a reunit astăzi pentru a decide dacă la alegerile locale din vară participă de sine stătător sau fuzionează cu vreo formaţiune.
Unii fruntaşi ai AMN au declarat, înainte de începerea şedinţei consiliului naţional al formaţiunii că preferă ca partidul să meargă la alegerile locale de sine stătător.
Valeriu Cosarciuc: „Poziţia mea este să mergem de sine stătător. Şi eu nu-mi schimb poziţia. A fost creat un grup de membri ai biroului care au dus nişte discuţii şi cu PLDM şi cu PD, asta a fost decizia biroului permanent al partidului, dar nu s-a ajuns la nicio finalitate”.
Alexandru Oleinic: "Alianţa Moldova Noastră după alegerile parlamentare are foarte mult de lucru. Eu am fost întotdeauna pentru consolidarea echipei şi consolidarea partidului şi desigur pentru a merge independent, de sine stătător la alegerile locale din 2011".
Amintim că, prim-vicepreşedintele AMN, Victor Osipov, a părăsit partidul. Decizia a fost luată pe 9 martie, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Central al AMN, cu participarea preşedinţilor de organizaţii teritoriale.