AMNISTIE la armele ilegale în Australia. Deţinătorii trebuie să le predea sau vor primi AMENZI USTURĂTOARE
Guvernul Australiei a decretat amnistie pentru posesorii de arme deţinute ilegal. Aceasta este prima anulare temporară a răspunderii penale din ultimii 21 de ani. Autoritățile de la Canberra au luat acestă decizie pentru a reduce riscurile unor atacuri teroriste, afluxul de arme pe continent, dar și ciocnirile între bande rivale.
"Trăim vremuri în care mediul de securitate națională s-a degradat. Din păcate, am constatat, în urma atacurilor teroriste din Australia, că au fost folosite arme ilegale", a declarat ministrul justiției din Australia, Michael Keen.
Cei care deţin ilegal arme de foc vor trebui să le predea între 1 iulie şi 30 septembrie, fără frica de a fi sancţionaţi. Posesorii care vor încălca acest termen riscă amendă de până la 189 de mii de euro sau 14 ani de închisoare. Autoritățile estimează că peste 260 de mii de arme de foc se află în circulaţie.