Amsterdam implementează o limită de viteză de 30 km/h pe majoritatea străzilor din oraş
Foto: britannica.com
Amsterdam va deveni primul oraş din Regatul Ţărilor de Jos care va implementa o limită de viteză de 30 de kilometri la oră pe majoritatea străzilor sale începând de vineri, un demers prin care se doreşte transformarea capitalei într-un oraş mai sigur şi mai liniştit, notează Agerpres.
Această limită de viteză este necesară din cauza aglomeraţiei tot mai mari din oraş, a declarat Melanie van der Horst, consilieră responsabilă de trafic. "Prin urmare, există tot mai multe situaţii periculoase în trafic", a adăugat ea.
Anul trecut, au fost semnalate în jur de 4.800 de accidente în urma cărora a fost necesară intervenţia unei ambulanţe, iar cel puţin 15 persoane au decedat. Limita de viteză va afecta 80% din străzile oraşului, în timp ce pe unele artere principale va fi permisă o limită de 50 de kilometri la oră.
O excepţie se aplică, de asemenea, în cazul autobuzelor urbane, a tramvaielor şi taxiurilor - însă doar dacă există o bandă suplimentară pentru acestea.
Numărul locuitorilor, în prezent în jur de 800.000, este în creştere şi cel puţin 20 de milioane de turişti vizitează capitala Olandei în fiecare an.
Joi seara, 4.500 de indicatoare stradale instalate în prealabil în oraş au devenit operaţionale, iar semnele de circulaţie care au fost deteriorate, spre exemplu cu autocolante, au fost reparate.
Amsterdam intenţionează să prioritizeze deplasările cu bicicleta şi mersul pe jos. Numeroase străzi din centrul oraşului au fost închise circulaţiei auto şi transformate în zone dedicate pietonilor şi bicicliştilor.
Există, de asemenea, tot mai multe aşa-numite "fietsstraten", piste de biciclete unde maşinile sunt doar tolerate, iar bicicliştii au prioritate.