Amsterdamul introduce o nou taxă pentru turişti. Care este motivul
Municipalitatea din Amsterdam a decis miercuri să introducă o nouă taxă care se va aplica turiştilor, al căror număr a crescut în mod spectaculos în ultimii ani, scrie agerpres.ro.
Amsterdamul are deja cele mai mari taxe pentru turişti, comparativ cu alte oraşe europene, în condiţiile în care vizitatorii trebuie să plătească o taxă de şapte procente din valoarea cazării. Miercuri, municipalitatea din Amsterdam a anunţat o taxă suplimentară de trei euro pentru fiecare noapte petrecută la hotel.
Autorităţile din Amsterdam se aşteaptă ca noua măsură să aducă la bugetul oraşului aproximativ 100 milioane de euro, banii care vor fi folosiţi pentru a păstra patrimoniul istoric. Cel mai important oraş din Olanda intenţionează să investească 289 milioane de euro în următorii ani pentru întreţinerea podurilor, canalelor, parcurilor şi străzilor.
În schimb, Asociaţia hotelierilor şi operatorilor de restaurante din Olanda (Koninklijke Horeca) a criticat noua taxă, subliniind că Amsterdamul are deja cea mai mare taxă pentru turişti comparativ cu alte destinaţii populare din Europa.
Creşterea numărului de turişti este o problemă pentru Amsterdam. Anul trecut s-au înregistrat aproximativ 25 de turişti la fiecare locuitor. Se estimează că în anul 2025 peste 30 de milioane de turişti vor vizita Amsterdamul.
Şi alte oraşe din Europa, precum Veneţia şi Barcelona, se străduiesc să facă faţă turismului de masă.
- O vinărie din Moldova le dă posibilitatea turiştilor să doarmă în butoaie de vin
- ONU: Moldova merită vizitată de turişti. Ce li se recomandă celor care vor să ajungă în ţara noastră
- Numărul străinilor cazaţi în hotelurile din Moldova, în creştere cu 10 la sută
- Publika Report: Moldova este în lista turistică ONU. Turiştii, sfătuiţi să bea vin moldovenesc şi să înveţe cuvântul noroc