Analist Politic: Crearea unei coaliţii PLDM-PCRM nu este decât o manevră a lui Filat în cadrul AIE
Crearea unei coaliţii PLDM-PCRM nu este decât o manevră a lui Vlad Filat în interiorul alianţei. De această părere este analistului politic Nicolae Chirtoacă. Invitat în emisiunea Politprihod, Chirtoacă a spus că Filat aşteaptă acum reacţia colegilor de alianţă de care va depinde viitorul AIE.
"În prezent, vedem cum PLDM şi, în primul rând, liderul partidului exercită o presiune asupra Alianţei cu scopul de a-i conferi acesteia, şi în primul rând puterii executive, legitimitate şi eficienţă", a specificat analistul.
De asemenea acesta declară că PDM nu reacţionează vehement, pentru că înţelege, probabil, sensul acestei manevre. "Mihai Ghimpu, ca politician, îşi permite să fie mai emotiv şi reacţionează prin declaraţii acide fără rezultat. Colegii lui l-au avertizat, probabil, şi el a decis că în politică nu este loc pentru aşa ceva", a punctat Nicolae Chirtoacă.
- "Filat ar putea face coaliţie cu PCRM, pentru a deveni şef al statului", spun analiștii
- Bogatu: Barca AIE ia apă şi se va duce la fund, dacă liderii nu încetează brambureala dementă. PCRM pune momeală otrăvită
- Boris Vieru: Când cineva se vede cu sacii în căruţă şi nu respectă acordul AIE - are un comportament condamnabil
- Păpuşar, pescar şi patriot în AIE VS păpuşar, pupsik şi papa în PCRM