Analişti: Locul judecătorilor implicaţi în "spălătoria rusească" este la puşcărie
Hoţii încep să aibă chip şi faţă, iar locul judecătorilor implicaţi în "spălătoria rusească" este la puşcărie. De această părere sunt invitaţii emisiunii Fabrika de aseară. Analiştii spun că toţi cei care au făcut parte din această maşinărie de spălare de bani, în spatele căreia ar sta raiderul numărul unu din CSI, Veaceslav Platon, trebuie să plătească.
Invitaţii din studio spun că celebrul filmul rusesc, "Atenţie la automobile", produs încă în anul 1966 reflectă realitatea de astăzi din Republica Moldova.
"Din păcate, nici Mironov, nici Papanov, aceşti foarte talentaţi actori ruşi sovietici nu mai sunt. Dar tema, nu numai tema, dar şi actorii, hoţii stau mereu în picioare. Trebuie să ne înarmăm cu mult optimism, pentru că lupta este grea şi lungă. Eu cred că nu va fi atât de uşor, chiar dacă principalii actori sunt oarecum imobilizaţi. Şi nu mai pot încerca acuma să fugă ca înainte", a declarat jurnalistul Valeriu Reniţă.
"În sfârşit vedem că hoţii încep să aibă chip şi faţă şi îi vedem. Şi nu doar bucuroşi şi construindu-şi vile, dar există şanse să stea şi după gratii. Acolo unde de fapt le este locul", a spus analistul politic Corneliu Ciurea.
Experţii sunt de părere că odată pornit, acest mecanism de curăţare a sistemului de hoţi, va continua şi va da rezultate.
"Vreau ca procurorii să treacă în alt domeniu şi atunci o să vedem lucruri foarte bune. Tangenţe cu servicii secrete străine, nu numai din Rusia, dar şi din alte locuri. Şi noi, investigând acest caz, vom începe să curăţim ţara de tâlhari. Aşa o să se ducă, Platon o să se ducă, dar sistemul o să rămână", a precizat Fgenadie Cosovan, fost viceministru de Interne.
"Vedem că s-a declanşat un mecanism care nu mai poate fi oprit. Nu putea Platon şi oricât de şmecheri nu ar fi băieţii ăştia ai serviciilor special ruse, să facă asemena lucruri în Moldova dacă nu erau elemente de trădare de patrie", a precizat Veaceslav Balacci, blogger.
PUBLIKA.MD aminteşte că cei 15 judecători, reţinuţi marţi, sunt implicaţi în "spălătoria rusească", prin care au fost transferate ilegal 20 de miliarde de dolari. Informaţia a fost oferită de anchetatori. Potrivit procurorilor, în total, 20 de funcţionari ar fi făcut parte din schemă. Presa scria anterior că în spatele acestei maşinării ar sta Veaceslav Platon, raiderul numărul unu din CSI.
Citeşte şi: Scheme de spălare a banilor în proporţii destul de mari. DETALII în cazul reţinerii judecătorilor corupți