Analiștii despre inițiativa de anulare a Legii antipropagandă: Agenda proprie a unui stat străin va încurca situaţiei interne din ţara noastră
Iniţiativa de anulare a Legii antipropagandă ar putea provoca disensiuni în ţara noastră. Mai mult, dacă propunerea socialiştilor va fi adoptată, Moldova va ceda în faţa Rusiei. Declaraţiile au fost făcute aseară, în cadrul emisiunii "În centrul atenţiei".
"Dacă această lege va fi anulată, cred că vor fi făcuţi câţiva paşi înapoi. Este o lege corectă şi una simbolică, pentru că ea stipulează atitudinea statului Republica Moldova faţă de propagandă străină. Va fi o cedare în faţa Rusiei", a spus membrul CA, Corneliu Mihalache.
Analiştii consideră că legea antipropagandă este una necesară, pentru a preveni dezinformarea promovată de alte state, în special Federaţia Rusă.
"Agenda proprie a unui stat străin va încurca situaţiei interne din ţara noastră. Statul străin are propriile interesele, care nu neapărat ar putea să coincidă cu ale noastre", a spus analistul, Andrei Andrievschi.
Legea privind securizarea spaţiului informaţional a fost votată de majoritatea parlamentară în 2017. Documentul a fost respins de două ori de către președintele Igor Dodon, iar pentru refuzul premeditat de a-și exercita atribuțiile prevăzute de lege, Curtea Constituțională l-a suspendat temporar, iar legea a fost promulgată de către preşedintele de atunci al Parlamentului, Andrian Candu.
Potrivit acestei legi, posturile de radio și TV din Republica Moldova nu au dreptul să difuzeze programe cu conținut informativ, analitic, militar și politic din statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Printre statele care intră sub incidenţa acestei legi se numără şi Federaţia Rusă.