Analiștii politici despre summitul Trump-Kim: Nu a adus nimic concret
Analiștii politici din toată lumea au comentat pe marginea summitului Trump-Kim, iar concluziile sunt că rezultatele întâlnirii dintre cei doi lideri sunt doar simbolice, fără a aduce nimic concret, scrie libertatea.ro.
Donald Trump şi Kim Jong-un s-au angajat marţi să acţioneze pentru denuclearizarea totală a peninsulei coreene, simultan cu oferirea de garanţii de securitate de către Washington pentru Phenian. Dar documentul semnat de cei doi la sfârșitul întâlnirii din Singapore oferă puține detaliidespre cum anume vor fi atinse aceste obiective.
În declarația făcută după întâlnirea cu liderul nord-coreean, Trump a declarat că se aşteaptă ca procesul de denuclearizare să înceapă ”foarte, foarte rapid”, iar în comunicatul de presă emis la final se arată că secretarul de stat Mike Pompeo şi oficiali nord-coreeni vor purta negocieri ”cât mai curând posibil”.
Analişti politici spun că summitul a produs doar rezultate simbolice şi nimic concret. ”Nu este clar dacă negocieri viitoare vor conduce la obiectivul final al denuclearizării. Pare o reafirmare a stadiului în care am lăsat negocierile acum mai bine de zece ani, nu un pas major înainte”, atrage atenţia Anthony Ruggiero, de la Foundation for Defense of Democracies, un think-tank din Washington.
Analistul spune că documentul semnat de Trump și Kim nu face nicio referire la sancțiunile internaționale impuse Coreei de Nord din cauza programului său nuclear şi care i-au afectat grav economia.
Cu toate acestea, declaraţia finală afirmă că părţile au convenit să recupereze şi repatrieze rămăşiţele prizonierilor de război şi ale militarilor decedaţi pe câmpul de luptă.
China, a treia parte în armistiţiu, şi-a exprimat speranţa că SUA şi Coreea de Nord vor putea ajunge la un consens privind denuclearizarea. ”În același timp, trebuie să existe un mecanism de pace pentru peninsulă (coreeană), pentru a rezolva îngrijorările rezonabile ale Coreei de Nord în materie de securitate”, le-a declarat reporterilor, la Beijing, ministrul de externe chinez Wang Yi.
Dacă totuşi declaraţia comună va duce în mod real la o destindere durabilă, ar putea schimba în mod fundamental peisajul de securitate în Asia de Nord-Est, la fel cum vizita fostului preşedinte american Richard Nixon la Beijing, în 1972, a condus la transformarea Chinei
Li Nan, cercetător principal la Pangoal, un think tank din Beijing, consideră însă că întâlnirea din Singapore a avut doar semnificaţie simbolică. ”Este prea devreme să o numim un punct de cotitură în relaţiile americano-nord-coreene”, conchide el.
- Cum arată tortul primit de Donald Trump în Singapore înaintea zilei sale de naştere
- ÎNTÂLNIRE ISTORICĂ! Donald Trump și Kim Jong-un, pentru prima oară față în față. Oficialii au avut discuţii cu uşile închise
- Întâlnire istorică! Trump: Denuclearizarea Coreei de Nord va începe curând. Kim Jong-un: Lumea va vedea o schimbare majoră
- Ce conține documentul semnat de Donald Trump și Kim Jong-un