Analiză Bloomberg: Vladimir Putin vrea înțelegere cu Donald Trump, după sancțiunile impuse de SUA
Sancțiunile impuse de Statele Unite afectează mult Rusia, iar companii precum Rusal sunt cu un picior în groapă. Acum, Moscova caută să detensioneze situația dintre cele două puteri și Vladimir Putin arată semne că vrea înțelegere cu Donald Trump, scrie libertatea.ro.
Sancțiunile americanilor dedicate companiilor din Rusia și a oligarhilor sunt considerate de analiști cele mai dure de până acum. La scurt timp după adoptarea acestora, s-a mai produs un episod: alianța occidentală formată din SUA, Marea Britanie și Franța au bombardat mai multe ținte guvernamentale din orașele siriene Damasc și Homs.
Astfel, Putin pare că ar fi înețeles că țara sa nu poate concura economic cu SUA și nu vrea să declanșeze un război în această direcție. Sancțiunile americane au lovit puternic moneda rusească (rubla) și afacerile unor importanți oligarhi. Cel mai vizibil exemplu este cel al lui Oleg Deripaska, șeful Rusal – cel mai mare producător de aluminiu din lume. Acțiunile firmei sale s-au prăbușit cu 70%, a pierdut 6 miliarde de dolari din capitalizarea de piață și au fost puse în pericol 10.000 de locuri de muncă. Rusia nu și-a revenit complet după recesiunea instalată în 2014, după anexarea Crimeei, țara lui Putin fiind penalizată inclusiv economic.
Totuși, mai există posibilitatea ca Vladimir Putin să fi adoptat o poziție defensivă mult prea târziu. Trump este deschis la îmbunătățirea relațiilor și a decis să nu mai adopte un nou val de sancțiuni, dar Congresul și o parte din echipa președintelui de la Casa Albă ar vrea ca Rusia să fie pusă la zid.
După posibilia implicare în alegerile prezidențiale americane din 2016, Kremlinul este văzut inamicul numărul unu al Statelor Unite.