Victoria suprinzătoare a lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din Statele Unite a sfidat aproape toate sondajele, scriu Reuters şi AFP, care analizează cum a fost posibil acest lucru.

Din 20 dintre cele mai mari institute de sondare a opiniei publice, care au făcut peste 80 de sondaje de la mijlocul lunii septembrie, unul singur, USC Tracking, în parteneriat cu ziarul Los Angeles Times, a anunţat avantajul lui Donald Trump, relatează AFP, citat de news.ro.

În dimineaţa alegerilor din 8 noiembrie, media sondajelor realizată de site-ul RealClearPolitics o credita pe Hillary Clinton cu un avans de 3,3% la nivel naţional.

Cu două zile înainte de alegeri, staticienii renumiţi din SUA o creditau pe democrată cu şanse cuprinse între 75% şi 99% de a câştiga alegerile prezidenţiale, aminteşte şi Reuters.

Presa s-a concentrat pe două tipuri de sondaje. Unele erau la nivel naţional şi estimau votul popular din ţară, dar nu rezultatul la nivelul fiecărui stat, unde se decide, de fapt, cursa.

Aceste studii de opinie au apreciat corect imaginea de ansamblu: Clinton a câştigat majoritatea voturilor la nivel naţional, deşi nu la o diferenţă atât de mare pe cât estimau sondajele şi nu în statele unde avea absolută nevoie.

De asemenea, trusturile de presă au publicat nenumărate materiale concentrate pe calculul probabilităţii unei victorii a celor doi candidaţi. Aceste calcule aveau la bază sondajele din statele individuale.

Însă analizele respective au supraevaluat şansele lui Clinton de a câştiga pentru că nu au anticipat că o schimbare în tiparele de vot din unele state va apărea şi în alte state cu o situaţie demografică similar.

Parţial, acest lucru a fost posibil pentru că analiştii au ignorat aspectul central al sistemului electoral: preşedinţii americani nu sunt aleşi prin vot direct ci de cursa pentru desemnarea membrilor Colegiului Electoral din fiecare dintre cele 50 de state şi Washington D.C. Calculând rezultatele probabile, analiştii au tratat cele 51 de curse ca evenimente complet separate – fără legătură unul cu altul.

Cu toate acestea, tendinţele la urne care apar într-un stat – precum o orientare de mai mare amploare decât aşteptat spre republicani în rândul electoratului din zonele rurale – se propagă şi în alte state cu aceeaşi demografie.

Proiectul Reuters/Ipsos States of the Nation a estimat că Hillary Clinton va câştiga votul popular cu 45% din voturi, faţă de 42% Trump şi a creditat-o pe democrată cu 90% şanse să câştige voturile a 270 de electori, adică numărul de care avea nevoie pentru a deveni preşedinte.

În final, Clinton a câştigat votul popular cu 47,7%, faţă de 47,5%, dar Trump a obţinut până la 303 de voturi în Colegiul Electoral, faţă de 233 fosta şefă a diplomaţiei.

Potrivit preşedintelui Ipsos Public Affairs US, Cliff Young, problema a apărut din modul în care institutele de sondare a opiniei publice au identificat alegătorii probabili, pe care i-au intervievat ulterior.

Aproape toate modelele folosite au calculat greşit distribuţia demografică la urne, a spus Young. În plus, rata de participare a fost sub aşteptări, ceea ce de regulă favorizează republicanii.

În anul 2000, când republicanul George W. Bush l-a învins pe democratul Al Gore, de exemplu, rata de participare a fost de circa 60%. Opt ani mai târziu, rata de participare a fost de 64%, iar democratul Barack Obama a obţinut primul său mandat.

Anul acesta, "persoanele albe cu nivel scăzut de educaţie au ieşit la vot în număr relativ mai mare decât alegătorii mai tineri, cu studii superioare şi din minorităţi”, a afirmat Young.

"Un punct aici sau acolo poate schimba cu adevărat alegerile", a adăugat el.

În cele din urmă, ignorarea acestei schimbări în sondajele făcute la nivelul fiecărui stat a dus la predicţii complet greşite. În plus, fenomenul subliniază cum procesul destul de empiric al realizării sondajelor de opinie are la bază o fundaţie subiectivă.

Fiecare institut de sondare a opiniei publice trebuie să o decizie în privinţa estimării ratei de participare. Aceasta este luată, de regulă, pe baza tiparelor istorice de prezenţă la urne, însă rata reală nu este cunoscută până în ziua alegerilor.

Printre întrebări cu care analiştii s-au confruntat anul acesta: Electoratul va fi similar cu cel care i-a asigurat victoria lui Obama în 2008 sau cu cel care i-a oferit victoria lui George W. Bush în 2000? Rata de participare în rândul afro-americanilor va scădea faţă de nivelul record din 2008 şi dacă da, cu cât?

"Pentru mine, rata de participare a fost cheia eşecului sondajelor de anul acesta", a explicat Young.

De exemplu, modelul Reuters /Ipsos a anticipat o rată de participare de circa 67% în rândul bărbaţilor albi. Aceasta a fost mai mare în realitate.

Drew Linzer, creatorul modelului Daily Kos Elections, folosit de institutele de sondaje, care estimează structura Colegiului Electoral prin agregarea unui număr mare de sondaje la nivel de stat, a afirmat că astfel de modele încearcă să ia în calcul posibilitatea unei modificări neaşteptate a ratei de participare.

Însă eficienţa lor se reduce, în cele din urmă, de acurateţea eşantioanelor stabilite în sondajele la nivel de stat.

Modelul lui Linzer a estimat că Hillary Clinton va obţine susţinerea a 323 de electori, deci va câştiga.

O altă problemă este că sistemul Colegiului Electoral reduce influenţa statelor mari prin distribuirea disproporţionată a numărului de voturi către statele mai mici.

Dakota de Nord, de exemplu, are aproape 0,25% din populaţia SUA, dar în Colegiul Electoral are aproximativ 0,5% din voturi. La polul opus, californienii reprezintă 12% din populaţia SUA, dar numai 10% din voturile din Colegiul Electoral.