Pentru prima dată în opt luni, rușii sunt pe punctul de a cuceri un oraș ucrainean, chiar dacă este unul mic, abandonat deja de peste 90% din populația sa de dinainte de război, potrivit unei analize CNN, relatează Digi24.

Apărarea ucraineană in interiorul și în jurul orașului Bahmut, situat în estul țării, este presată de o combinație de atacuri de artilerie, focuri de mortier și lovituri aeriene și de un angajament substanțial de forțe terestre, atât trupe regulate rusești, cât și luptători ai companiei militare private Wagner. 

Dacă și când Bahmut va cădea, ar putea fi tentant să ne întrebăm dacă forțele rusești sunt mai eficiente, dacă învață din catalogul de greșeli pe care le-au făcut până acum în acest conflict și dacă își exploatează în sfârșit superioritatea numerică și puterea de foc. 

Răspunsul: probabil că nu.

Mick Ryan, fost general australian și autor al buletinului informativ WarInTheFuture, spune că „forțele armate ucrainene ar putea decide că au obținut tot ce puteau prin rămânerea în locațiile lor defensive din jurul Bahmut și că este mai importantă conservarea forței pentru bătăliile care vor urma”.

Dar o retragere ucraineană nu este egală cu un dezastru, dacă se desfășoară în mod ordonat.

„Ar trebui să fie tratată ca o tactică de rutină, mai degrabă decât ca un prevestitor de dezastru”, spune Ryan. 

Ucrainenii au folosit Bahmut pentru a provoca pierderi masive forțelor de atac: după unele estimări, la un raport de 7:1.

Vine un moment în care este mai inteligent să te retragi decât să suferi pierderi din ce în ce mai mari alături de capitularea a sute și poate mii de soldați ucraineni încercuiți. 

Pentru ucraineni, judecarea acelui moment este critică. Dar pentru ruși, cucerirea Bahmut nu ar modifica deficiențele fundamentale ale campaniei lor.

Tir de artilerie

Bătălia pentru Bahmut sugerează, într-o oarecare măsură, că rușii își schimbă modul de luptă, sau cel puțin încearcă să facă acest lucru. Ei încă se bazează pe tiruri de artilerie și obuziere, rachete, dar și bombardamente aeriene pentru a pulveriza pozițiile defensive.

Aceasta a fost tactica folosită anul trecut în orașele Mariupol, Severodonetsk și Lisiceansk. Pe scurt: nu lăsați nimic în picioare care poate fi apărat. Pentru a reaminti cuvintele mareșalului Jukov din epoca stalinistă: „Cu cât durează mai mult bătălia, cu atât mai multă forță va trebui să folosim”.

Dar un foc atât de persistent necesită un lanț logistic eficient. Forțele rusești încă se luptă la acest capitol. Cu siguranță, asaltul final din Mariupol și din alte orașe cucerite anul trecut a implicat, în cele din urmă, oameni care au avansat stradă cu stradă. Dar aceștia erau rareori trupe regulate rusești, mai des unități cecene, miliții din republicile autoproclamate Lugansk și Donețk și un număr mic de mercenari Wagner. Și, frecvent, se deplasau pe un teritoriu deja abandonat.

Campania de cucerire a orașului Soledar, în ianuarie, și acum a orașului Bahmut, din apropiere, a urmat aceeași schemă, dar cu o excepție notabilă și înfiorătoare: valurile de infanterie recrutate de Grupul Wagner al lui Evgheni Prigojin, trimise pentru a copleși apărarea ucraineană. Prigojin a acționat în mod unilateral pentru umili armata rusă și pentru a-și crește propria reputație. Luptătorii Wagner luați prizonieri de ucraineni au declarat pentru CNN că nu au avut aproape nicio coordonare cu forțele regulate rusești, cu excepția sprijinului de artilerie, în timp ce au fost trimiși înainte cu sutele și miile în linia de foc ucraineană.

Prigojin s-a lăudat săptămâna trecută că, dacă Wagner părăsește Bahmut, frontul va cădea. Există, de asemenea, semne că rușii au folosit mai multă infanterie în eforturile lor nereușite de a avansa în Vuhledar, din nou cu pierderi grele.

Tactica presupune copleșirea apărării ucraineane cu val după val de carne de tun – și acceptarea unor rate de pierderi de până la 80% în acest proces. Un astfel de procent devastator de pierderi este nesustenabil de-a lungul unor linii de front care se întind pe mii de kilometri. Pentru unii analiști, astfel de pierderi înseamnă că „sunt deja prezente condițiile pentru o revoltă militară rusă la scară largă”. Bahmut a devenit o obsesie pentru ruși în lipsa unor progrese în altă parte, mult dincolo de orice rațiune strategică.

Nemulțumit de faptul că Prigojin își asumă victoriile, Ministerul rus al Apărării a început să trimită mai multe forțe în zonă. Dar concentrarea pe Bahmut s-ar putea să fi avut un cost pentru operațiunile rusești din alte părți. Mai degrabă decât un triumf al măiestriei tactice rusești, campania zdrobitoare de cucerire a Bahmut, atacat pentru prima dată în urmă cu aproximativ 10 luni, ilustrează nevoia disperată de a obține o „victorie” – orice victorie – indiferent de câmpul de luptă mai larg. Acest lucru poate explica de ce forțelor ucrainene li s-a ordonat să țină linia.

Volodimir Nazarenko, un comandant adjunct al Gărzii Naționale a Ucrainei, a declarat săptămâna trecută că rușii „nu țin cont de pierderile suferite în încercarea de a cuceri orașul prin asalt. Sarcina forțelor noastre din Bahmut este de a provoca cât mai multe pierderi inamicului. Fiecare metru de pământ ucrainean costă sute de vieți pentru inamic”.

„Uzura liderilor de pe câmpul de luptă”

Mobilizarea Rusiei din toamna trecută, cu recrutarea a aproximativ 300.000 de oameni, a ajutat la reconstituirea unităților care suferiseră pierderi grele. În același timp, Prigojin scotocea prin închisorile rusești și își transforma forțele Wagner în trupele de șoc ale campaniei. Comandanții ucraineni știau că se vor confrunta în curând cu un alt atac. 

Dar, potrivit Institutului pentru Război Modern de la West Point, „Rusia nu a reușit să dovedească faptul că poate integra în mod eficient forțe noi în formațiuni avariate sau să construiască echipe coezive din grupări ad-hoc de rămășițe de unități împrăștiate”. 

Rusia „încearcă acum să lupte într-un conflict costisitor și prelungit cu o echipă de înlocuitori, în timp ce suferă de o uzură severă a liderilor de pe câmpul de luptă”, apreciază Institutul. Dar există și probleme mai sistemice. În conflictul din Ucraina, forțele rusești au încercat treptat să renunțe la dependența de Grupurile tactice de batalion (BTG), formațiuni de arme combinate care s-au dovedit a fi prost echipate pentru conflictul ucrainean. Călcâiul lui Ahile: lipsa infanteriei și a recunoașterii.

Acești factori, în înaintarea spre Kiev în urmă cu un an, au fost unul dintre motivele pentru care campania s-a împotmolit și a eșuat. Forțele rusești erau vulnerabile la ambuscade.  Această vulnerabilitate a fost agravată de o cultură înrădăcinată care prețuiește supunerea în detrimentul inițiativei. Într-un studiu recent al Consiliului European pentru Relații Externe se arată că „pregătirea inadecvată și incompetența militarilor ruși – combinate cu ierarhiile stricte în care aceștia operau, care îi lăsau pe ofițeri incapabili să acționeze din proprie inițiativă – au însemnat că nu au fost capabili să coordoneze rapid înaintarea în adâncimea teritoriului inamic”.

După cum a scris Rob Johnson în US Army War College Quarterly: „Abilitățile de luptă de bază (cum ar fi vigilența, gestionarea logisticii și deplasarea tactică pe teren pentru a evita pierderile de vieți omenești) erau inferioare standardelor, iar dovezile sugerează o lipsă semnificativă de disciplină.” Astfel de deficiențe nu se remediază peste noapte. Iar retehnologizarea formațiunilor și structurilor în mijlocul luptei nu este ideală, dar cu atât mai puțin atunci când există o lipsă de comandanți competenți la nivel mediu.

Pierderea de colonei și locotenent-colonei se adaugă la problemele rusești. Rusia „a răspuns la luptele de pe câmpul de luptă din Ucraina prin întoarcerea la modelul său din trecut de a alinia o mare forță de recruți”, afirmă Modern War Institute. „Într-un fel, acest lucru oglindește tensiunea dintre urmărirea de către Rusia a unui mod de război sofisticat din punct de vedere tehnologic și prejudecata sa de lungă durată pentru o masă simplă și robustă.”

Această masă robustă a provocat cu siguranță pierderi severe unităților ucrainene în ultimele luni, iar unii comandanți ucraineni au pus la îndoială înțelepciunea de a se agăța atât de Soledar, cât și de Bahmut.  Dar chiar dacă steagul rusesc este ridicat deasupra ruinelor din Bahmut, s-ar putea dovedi a fi o victorie a la Prius.

 „Dacă rușii capturează Bahmut, ei pun mâna pe moloz. Este un oraș cu o importanță strategică minimă, fără aproape nicio infrastructură rămasă pentru a susține o forță de ocupație. Faptul că rușii au investit atât de mult în capturarea sa spune multe despre strategia lor slabă în acest război”, mai spune generalul Mick Ryan, care ține să amintească faptul că rușii au epuizat oameni și materiale de care ar fi putut avea mare nevoie în momentul în care ucrainenii ar putea desfășura contraofensive în lunile următoare.