Ananasul roz dă LOVITURA pe piață! Cercetătorii explică de ce este bine să-l consumăm
Piața alimentară este pe cale să treacă printr-o revoluție.
Food and Drug Administration a aprobat comercializarea unui nou tip de ananas, obținut prin inginerie genetică.
Particularitatea acestuia constă în faptul că miezul lui este de culoare roz intens, iar gustul este mai dulce decât la alte sortimente.
FDA a declarat că acest nou tip de ananas are aceeași valoare nutrițională ca ananasul clasic și se poate consuma în siguranță, scrie realitatea.net.
Varietatea de ananas a fost obținută de specialiștii companiei Del Monte Fresh Produce (DMFP), în urma unor studii începute din anul 2005, prin modificarea genetică a ananasului galben extra-dulce.
Deși niciun oficial al Del Monte nu a explicat ce s-a urmărit prin realizarea acestei noi varietăți, sunt numeroși cei care speculează cum că rozul este mai atrăgător pentru ochiul omenesc și ar putea impulsiona vânzările companiei.
Specialiștii DMFP au suprimat gena care determină culoarea galbenă a fructului și au înlocuit-o cu alta, care „comandă” sinteza de licopen, substanța care determină culoarea roz-strălucitor.
Licopenul este un compus conținut în mari cantiățti de tomate și de pepenele verde, binecunoscut pentru calitățile sale antioxidante. FDA a concluzionat ca acest compus este consumat în mod constant de public și este sigur.
În ceea ce privește Departamentul pentru Agricultura al SUA, acesta a autorizat produsul încă din luna decembrie a anului trecut.
Deocamdată, ananasul roz va fi cultivat în Costa Rica, cunoscută pentru climatul său tropical și exportul masiv de fructe.
Acesta nu este primul caz în care producătorii de fructe schimbă aspectul natural al roadelor. În anul 2007, Japonia a exportat pepeni verzi pătrați în toata lumea.
Scopul modificării atât de ciudate a binecunoscutei forme a acestui fruct a fost acela de a eficientiza ambalarea în cutii.
- Cum să tai un ananas ca un adevărat bucătar şi care sunt efectele miraculoase ale fructului (VIDEO)
- BINE DE ŞTIUT! Ananasul, fructul-minune pentru sănătate. Ce beneficii aduce
- O bătrână de 100 de ani i-a rugat pe specialişti să o facă din nou tânără. Vezi ce le-a reuşit (VIDEO)
- Ceaiul de urzică cu ananas topeşte kilogramele în plus