Anastasia Lazariuc şi-a lansat un CD cu cele mai îndrăgite cântece (VIDEO)
"The Best Of" este un album de colecţie cu cele mai îndrăgite piese ale interpretei Anastasia Lazariuc. CD-ul, care a fost lansat astăzi, mai include o carte autobiografică ce conţine informaţii interesante din viaţa cântăreţei şi poze rare din arhiva interpretei.
Anastasia Lazariuc şi-a amintit despre debutul său în muzică, dar şi despre piesele care au consacrat-o: "Mereu a fost această dragoste pentru muzică. Eu nu mă vedeam facând altceva. Mama mea mereu îmi spunea, ai cântat cât ai cântat: acum fă şi tu o meserie mai serioasă".
Interpreta spune că lansarea acestui CD este rezultatul muncii sale de-a lungul anilor: "Ceea ce am realizat în timp şi în ani: dovadă că nimic nu vine peste noapate. Trebuie să treci prin suferinţe, lacrimi, căderi şi atunci bucuria este mult mai mare, iar satisfacţia este imensă, ceea ce trăiesc şi eu acum".
În cadrul evenimentului de lansare a albumului de colecţie a avut loc şi o sesiune foto.
CD-ul "The Best Of" conţine 41 de piese. Multe dintre acestea vor fi interpretate la un concert al cântăreţei care va fi susţinut pe 8 mai.
- (VIDEO) Piesa care îţi dă fiori! Formaţia Akord cântă cu Anastasia Lazariuc despre dezastrul din satele Moldovei
- Emoţii şi lacrimi la Palatul Naţional "Nicolae Sulac". Interpreta Anastasia Lazariuc a susţinut aseară un concert jubiliar (VIDEO)
- Beyonce a dat lovitura cu noul său album, în topul Billboard 200