Anatol Şalaru s-a întâlnit cu ambasadorul Slovaciei la Chişinău. Despre ce au discutat oficialii
Ministrul Apărării Anatol Şalaru s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, Robert Kirnag.
La întrevedere a participat şi consulul onorific al Republicii Moldova în Republica Slovacia, Jan Varga.
Oficialii au abordat subiecte referitoare la situaţia regională de securitate şi cooperarea bilaterală pe segment militar.
Ministrul Şalaru l-a informat pe Robert Kirnag despre reforma derulată în sectorul de apărare, cu accent pe elaborarea documentelor strategice, dar şi alte activităţi incluse pe agenda Ministerului Apărării.
Anatol Şalaru s-a arătat convins că instituţiile de apărare ale celor două ţări îşi vor consolida cooperarea, prin iniţierea unor proiecte benefice pentru Armata Republicii Moldova şi cea a Slovaciei.
La rândul său, ambasadorul slovac a menționat interesul ţării sale pentru un parteneriat bilateral pe dimensiunea militară, specificând că Slovacia este disponibilă să ofere asistenţă în domeniul respectiv.