Ancheta asupra asasinării opozantului rus Boris Nemțov, finalizată. Dosarul, trimis la procuratură
Ancheta asupra asasinării opozantului rus Boris Nemțov, împușcat în apropiere de Kremlin în februarie 2015, a fost finalizată, dosarul fiind trimis procuraturii, chiar dacă nu au fost identificați toți suspecții. Anunţul a fost făcut de autoritățile ruse, precizând că această crimă a fost comandată de un responsabil cecen, relatează AFP și RIA Novosti, scrie agerpres.ro.
"Cinci presupuși executanți, Zaur Dadaiev, Șadid și Anzor Gubașev, Temirlan Eskerhanov și Hamzat Bahaev, toți originari din republicile ruse cu populație majoritar musulmană Cecenia și Ingușetia, arestați în martie 2015 și inculpați pentru omor, primiseră în septembrie 2014 o recompensă de cel pu'in 15 milioane de ruble (aproximativ 206.000 de euro) pentru uciderea lui Boris Nemțov", a informat într-un comunicat Comitetul de anchetă rus de pe lângă Parchetul General, însărcinat cu principalele investigații criminale în Rusia.
Ruslan Muhudinov, un cecen identificat în decembrie 2015 ca fiind comanditarul crimei, și alte persoane având legături cu această crimă sunt căutate de poliție, potrivit sursei menționate.
Conform presei ruse, Muhudinov a servit în batalionul "Sever" al forțelor speciale cecene, această structură fiind compusă în special din soldați loiali lui Ramzan Kadârov, președintele Ceceniei.
Numeroși apropiați ai lui Boris Nemțov au acuzat anturajul lui Ramzan Kadârov și pe Kadârov însuși că ar persecuta opoziția liberală și ar fi responsabil de asasinat.
Anchetatorii ruși emiseseră inițial ipoteza unei "piste islamiste" în asasinarea lui Boris Nemțov, din cauza sprijinului său acordat lui Charlie Hebdo, după ce 12 persoane fuseseră ucise în ianuarie 2015 în sediul acestui săptămânal satiric francez de către doi jihadiști.
"Dar pista unui omor având drept cauză ura religioasă poate fi acum exclusă total", a subliniat Comitetul de anchetă, explicând că cei cinci presupuși executanți nu erau motivați decât de interese financiare.
Un al șaselea suspect, Beslan Șavanov, s-a aruncat în aer în noiembrie 2015 în momentul arestării sale, potrivit comunicatului.
Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) a afirmat la rândul său luni că Boris Nemțov a fost ucis cu o armă artizanală asamblată în Rusia cu piese aduse din străinătate.