Anchetă de proporții în Germania. Zeci de mii de cartușe au dispărut din depozitele armatei
Armata germană a început o anchetă de proporții după ce s-a descoperit că din inventar lipsesc zeci de mii de cartuşe. Deocamdată, felul în care a dispărut muniția este un mister.
"Dacă s-au comis infracţiuni, este de la sine înţeles că vor interveni și procurorii", a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Germania, informează Der Spiegel, citează digi24.ro.
Presa germană a mai scris anterior că cel puţin 60.000 de cartuşe au dispărut din 2010. Numărul respectiv nu include cele 48.000 de cartuşe care au dispărut din unitatea de elită KSK, forţele speciale de comando, care au făcut recent obiectul unor monitorizări şi critici intense în urma identificării unor elemente de extremă dreapta în rândurile lor.
"Investigăm acum intens şi ne evaluăm practicile, nu doar în KSK", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.
Ancheta urmează să stabilească dacă muniția a fost furată sau dacă la mijloc este vorba de neglijență.