Anchetă jurnalistică: Cum îşi trăieşte viaţa fiica cea mai mare a preşedintelui Putin
Maria, fiica cea mare a președintelui rus Vladimir Putin, trăiește într-un bloc de șapte etaje, construit în 1934, pentru înalți responsabili de partid, în centrul Moscovei, nu departe de clădirea Ambasadei SUA, beneficiind de servicii de protecție și pază ale Ministerului de Interne și Serviciului Federal de Protecție (FSO), rezultă în urma unei anchete jurnalistice publicate luni de săptămânalul rus de opoziție The New Times, citat de Agerpes.
În prezent, fiica cea mare a lui Putin s-ar numi Maria Faassen, după numele soțului său, omul de afaceri olandez Jorrit Faassen, dar, până la căsătorie, aceasta — fostă studentă a Universității de Stat din Moscova — recurgea la numele de Maria Voronțova și ar fi utilizat încă patru nume diferite, potrivit anchetei.
Locatari ai blocului au declarat reporterilor că în clădire a început să se intre doar cu permis special după ce aici s-a instalat o tânără blondă, care circulă într-un jeep cu girofar și cu gărzi de corp. Data de naștere a tinerei blonde coincide cu cea a Mariei, fiica cea mare a președintelui rus, potrivit The New Times. În plus, unii dintre locatari susțin că au auzit că tânăra era strigată respectuos "Maria Vladimirovna" de către gărzile de corp.
Jurnaliștii The New Times au stabilit că între 2006 și 2011 tânăra Maria Voronțova a studiat, într-adevăr, la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Stat din Moscova (MGU). Reporterii au încercat să contacteze foști colegi ai fiicei președintelui rus, dar aceștia fie au refuzat să vorbească, fie au pretins "sume astronomice" pentru a face unele dezvăluiri.
O tânără, care trăiește în prezent departe de Rusia, a declarat că inițial toți colegii de la Universitate credeau că Maria este fiica unui "constructor de rachete" sau "fiica unui general foarte bogat".
Cu toate acestea, colegi ai fetei celei mari a președintelui rus au postat pe Internet zeci de fotografii realizate în sălile de clasă sau la petreceri studențești în care apare și ea.
Într-una din fotografii, tânăra despre care se crede că este fiica cea mare a lui Putin apare alături de câteva prietene într-o croazieră pe Mediterană, cu escală în Monte Carlo și Italia. Jurnaliștii ruși scriu că închirierea unui astfel de vas costă între 35.000-40.000 de euro pe săptămână. Într-o alta, ea apare în costum de carnaval într-un bar în orașul Maastricht (Olanda).
Studenta Voronțova a absolvit facultatea cu nota 10 în 2011 cu o lucrare de licență pe probleme de endocrinologie și deficiențe de creștere la copii, iar conducătorul său științific, Ivan Dedov, a devenit după aceea președinte al Academiei de Științe Medicale a Rusiei, în timp ce fiul acestuia a fost numit judecător la CEDO, scrie sursa citată.
Soțul fiicei lui Putin a venit în Rusia în 2006 cu scopul de a se angaja la Gazprom, unde a și început să lucreze peste un an. La acea dată, el o cunoștea deja pe fiica președintelui rus, conform publicației.
În 2010, el ar fi fost agresat de agenții de securitate ai bancherului Matvei Urin. Surse din cadrul poliției Moscovei au declarat, sub rezerva anonimatului, pentru The New Times, că de reținerea bodyguarzilor lui Urin s-a ocupat personal Vladimir Kolokolțev, pe atunci șeful poliției moscovite. La câteva zile după aceasta, a fost retrasă licența de funcționare pentru trei bănci ale lui Urin.
- MOARTE MISTERIOASĂ! Scriitorul care l-a criticat dur pe Putin, găsit fără suflare
- Putin este elev în Uganda! Are rezultate remarcabile la școală și este lăudat de profesori
- ANCHETĂ: Vladimir Putin a aprobat uciderea fostului spion rus Alexandr Litvinenko
- REACȚIA DURĂ a Moscovei la raportul oficial privind asasinarea fostului spion rus Alexander Litvinenko
- Putin face declarații ULUITOARE! Cine se face vinovat de prăbușirea URSS
- Fosta soție a lui Vladimir Putin s-a recăsătorit. Cum arată alesul ei (FOTO)