Anchetă la INML din Bucureşti, după ce cadavrul unui francez, predat din greșeala unor americani, a fost incinerat și a ajuns în SUA
Anchetă la Institutul Național de Medicină Legală din Bucureşti, România, după ce două cadavre au fost încurcate, iar trupul unui cetățean francez a fost predat familiei unui american mort, scrie G4Media.ro, citat de digi24.ro.
Potrivit G4Media.ro, gafa celor de la INML Bucureşti s-a produs pe 7 ianuarie, când familia cetățeanului american s-a prezentat pentru recunoașterea și ridicarea cadavrului, însă a primit în schimb trupul unui cetățean francez.
Cu toate acestea, greșeala a fost descoperită abia după două săptămâni, când familia cetățeanului francez a venit să ridice cadavrul care fusese trimis în SUA, acolo unde a fost incinerat de familia americanului mort.
„Se aduce la cunoștința opiniei publice că în activitatea I.N.M.L. „Mina Minovici” București s-a produs în data de 07.01.2021 o eroare de identificare a unei persoane decedate în timpul procedurii de predare către familie a corpului defunctului.
Eroarea s-a evidențiat în data de 20.01.2021 și a fost înaintată de îndată o plângere penală pentru demararea unor cercetări pe baza art.298 Cod Penal.
I.N.M.L. „Mina Minovici” București, în a cărui activitate o astfel de disfuncție nu s-a mai produs, cere scuze public familiilor celor decedați pentru problema creată și va întreprinde toate demersuri administrative și procedurale pentru prevenirea pe viitor a unei astfel de situații”, transmite Institutul Național de Medicină Legală într-un comunicat de presă.